Știrea zilei

„Oamenii mor, chiar nu vă pasă?” Mesajul emoționant al unui medic de pe ambulanță

Un medic de pe ambulanță a venit cu un mesaj emoționant, care a fost plasat pe Facebook. Medicul de pe ambulanță a descris o situația în detaliu și a mărturisit-o publicului larg, transmite Știri.md.

Medicul roagă cetățenii să țină cont de carantină.

Mesajul medicului:

„Stimați cetățeni, bună ziua. Am ajuns acasă după o gardă foarte grea de la ambulantă. M-am gândit mult, dacă să scriu sau nu, și totuși m-am hotărât.

Sincer este foarte dureros când medicii depun tot efortul să vă salveze, dar dvs. refuzați și sunteți iresponsabili. Colegii mei de la ambulantă îmbracă echipamentul de protecție de foarte multe ori pe zi (echipament avem, dezinfectante avem-mersi mult conducerii CNAMUP).

Eu personal lucrez în echipa de reanimare (echipajul meu transferă doar pacienți gravi), echipajul meu a îmbrăcat ieri de câteva ori echipamentul de protecție, pielea de pe mâini este uscată de la dezinfectante, fața este cu semne de la ochelari și de la măștile de protecție.

Pe la mijlocul nopții mi se făcuse rău de la mirosul dezinfectantelor în ambulanță, dar nu asta mă deranjează.

MĂ DOARE SUFLETUL, CÂND CONDUCEREA MEA, COLEGII MEI, DOAMNA MINISTRU, TOTI MEDICII DEPUN EFORTURI SĂ VĂ SALVEZE, dar lumea este iresponsabilă, umblă pe străzi.

Și o să dau doar un exemplu (pot să vă dau sute de exemple), aseară, la ora 21.45, un accident rutier pe str. Vasile Lupu. În stradă, pompierii cu măști de protecție, ambulanța cu măști și peste 50-60 de oameni care se uitau fără nici o protecție.

Sincer când am văzut aceasta, mi-am permis, am luat microfonul și tare am anunțat:

OAMENI BUNI, ȚARA ESTE ÎN CARANTINĂ, PLECAȚI ACASĂ, oamenii zâmbeau și filmau, iar când am repetat, DOAMNA CU COPIL MIC, DACĂ NU VĂ PASĂ DE DVS. FIE-VĂ MILĂ DE COPIL. OAMENII STAU ÎNTUBAȚI, OAMENII MOR, IAR DVS. NU VĂ PASĂ??? au început să se împrăștie.

STIMAȚI CETĂȚENI, OAMENI BUNI, FIȚI RESPONSABILI. STAȚI ACASĂ!!! NOI NU VĂ VOM PUTEA AJUTA, DACĂ DUMNEAVOASTRĂ NU NE AJUTAȚI SĂ STAȚI ACASĂ”, a încheiat medicul.

În prezent, bilanțul a atins 231 de infectați în Republica Moldova.

Începând cu 25 martie, este limitată mișcarea populației în municipii, orașe și centre raionale pentru a preveni infecția cu coronavirus.

Amintim că în data de 17 martie, Parlamentul de la Chișinău a declarat stare de urgență națională în legătură cu situația epidemiologică, până la data de 15 mai.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale vine cu mesajul repetat către populație de a se implica activ în prevenirea răspândirii infecției cu COVID-19 pe teritoriul țării, prin respectarea recomandărilor:

– Evitați locurile publice. Stați acasă;

– Păstrați distanța socială de minim 1 metru;

– Cei care au revenit din țările cu risc sporit de infecție sau au contactat cu o persoană infectată, autoizolați-vă la domiciliu pentru 14 zile, inclusiv de membrii familiei și contactați medicul de familie. Măsurați temperatura corpului de 3 ori pe zi;

– Spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și săpun;

– Respectați eticheta tusei (în șervețel de unică folosință sau pliul cotului);

– La primele simptome de boală precum: tuse, febră, eliminări nazale, apelați Serviciul 112.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Știrile orei 13:00 la Televiziunea Centrală – 2020-05-20