14 decembrie 2019, sâmbătă
Știrea zilei

O mașină cu moldoveni la bord, implicată într-un grav accident în România. Mai mulți răniți

Grav accident în România. O mașină cu moldoveni la bord, tamponată de un alt automobil. Trei persoane, rănite.

Presa din România scrie că, în urma cercetărilor preliminare efectuate de polițiștii de la Rutieră s-a stabilit faptul că un șofer aflat la volanul unei mașini cu volanul pe dreapta a pierdut controlul volanului, într-o curbă periculoasă, la intrarea în localitatea Dragomirești, scrie echipa.md.

Scăpat de sub control, autoturismul a intrat pe contrasens și a lovit un alt autoturism înmatriculat în Republica Moldova, ce venea din sens opus. În urma impactului, mașina moldoveanului a fost aruncată de pe șosea și s-a oprit în afara părții carosabile, pe marginea unei râpe. Pentru ca aceasta să nu se prăbușească, a fost legată, cu un cablu, de un excavator, adus de autoritățile locale, în zonă.

La fața locului au fost solicitați să intervină și pompierii vasluieni, cu două autospeciale de descarcerare. Inițial, de ajutorul medicilor a avut nevoie doar șoferul care ar fi provocat accidentul rutier. Ulterior, însă, și șoferul moldovean, dar și minorul pe care-l avea ca pasager s-au adresat după ajutor medical.

Alte circumstanțe se stabilesc.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

După consilierii municipali din Orhei, și cei raionali au renunțat la îndemnizațiile de ales local | FOTO

Consilierii raionali din Orhei au renunțat la îndemnizațiile de ales local, astfel că vor beneficia …