Știrea zilei

O copilă de doar 2 ani, dispărută de acasă, găsită după o noapte întreagă de căutări

O fetiță de doar doi anișori a dispărut în noaptea de 13 mai. Peste 20 de angajați ai poliției împreună cu localnicii și autoritățile publice locale au căutat o noapte întreagă copila. Când a fost găsită, micuța a fost transportată de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale.

Deplasându-se la domiciliul părinților, polițiștii au stabilit că mama copilului a lăsat fetița împreună cu frățiorul de 4 ani în supravegherea buneilor, iar ea a plecat la lucru în câmp. Întrebată de oamenii legii, mama copiilor a spus că s-a întors acasă spre seară, unde a consumat alcool cu o vecină, iar la ora de culcare a observat că unul din copii lipsește. Buneii, de asemenea, au fost depistați de polițiști în stare de ebrietate.

Polițiștii s-au mobilizat de comun cu localnicii și autoritățile publice locale. Toată noaptea, peste 20 de angajați ai Inspectoratului General al Poliției ajutați de localnici și angajați ai primăriei au căutat copila.

Abia dimineață, în jurul orei 08.00 fetița a fost găsită, într-o fâșie forestieră la o distanță de peste un kilometru de la casă părintească. Copila, careva traume vizibile nu avea, dar totuși a fost transportată urgent la Spitalul raional din Călărași, pentru îngrijiri medicale. Autoritatea tutelară locală împreună cu angajații Inspectoratului național de securitate publică vor întreprinde măsurile necesare pentru a asigura protecția copilului.

La moment oamenii legii investighează cazul.

Inspectoratul General al Poliției vine cu un apel către părinți să-și supravegheze în permanență copiii. Aceștia sunt viitorul nostru, iar părinții sunt cei care trebuie să le ofere protecție, educație, susținere și dragoste. Sunt atât de mici și nevinovați, pentru a le distruge copilărie și a le marca negativ viitorul.

  •  
  •  
  • 2
  •  

Citește și

Case și beciuri inundate. Ploaia din această noapte a făcut ravagii în mai multe localități din țară

Ploaia din noaptea trecută a făcut ravagii în mai multe regiuni din țară, precum localitățile …