Știrea zilei

Nu sunt suficiente manuale în școlile din țară

Mai mulți profesori de la diferite instituții de învățământ s-au plâns că manualele școlare sunt insuficiente, precum și ghidurile pentru cadrele didactice. Conducerea Ministerului Educației a fost nevoită să intervină în regim de urgență, scrie agora.md.

Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în urma mai multor sesizări s-a constatat că unele manuale nu sunt distribuite în unele localități sau nu sunt livrate suficient.

„În mai multe unități teritorial-administrative numărul de manuale de limbă străină, în special cele de limbă engleză pentru elevii din ciclul primar este insuficient. De asemenea, mai multor profesori nu li s-au oferit ghidurile de implementare a manualelor, care au menirea de a oferi sprijinul necesar cadrului didactic în implementarea noului curriculum. Este o situație cu impact negativ asupra calității procesului educațional, iar ministerul va identifica factorii care perturbează buna funcționare a mecanismului de asigurare cu manuale școlare”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Profesorii și angajații din cadrul instituțiilor de învățământ sunt îndemnați să anunțe autoritățile, dacă întâmpină anumite dificultăți sau sunt martorii unor nereguli.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Recolta din această primăvară ar putea fi de două ori mai mică decât de obicei | VIDEO

Sezonul toamnă-iarnă, care s-a adeverit a fi anormal de cald din cauza precipitațiilor insuficiente, poate …