Știrea zilei

Nou în țară: Sănătate la un click distanță | VIDEO

Compania Naţională de Asigurări în Medicină a lansat, în regim pilot, un sistem informaţional ce permite cetăţenilor să facă programări online la serviciile medicale de înaltă performanţă prin libera alegere a prestatorului. Potrivit conducerii CNAM, aplicarea sistemului urmăreşte asigurarea transparenţei în procurarea, prestarea serviciilor medicale de înaltă performanţă, precum şi în utilizarea mijloacelor financiare din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.

Sistemul va fi utilizat până la finele anului în regim pilot de instituţiile medicale contractate de CNAM, precum şi de către cetăţeni. Astfel, la accesarea acestuia, medicii vor putea să identifice persoana în baza de date a CNAM, să verifice dacă acasta are poliță de asigurare medicală, iar în cazul pacientului asigurat – să completeze online biletul de trimitere la serviciile medicale. În acelaşi timp, prin intermediul sistemului va putea fi efectuată şi programarea în regim online la serviciile medicale respective.

Lista serviciilor medicale incluse pentru pilotare cuprinde servicii de diagnostic funcţional, imagistică medicală, investigaţii de radiodiagnostic, endoscopie, examen audiologic, servicii medicale de profil oftalmologic și de anestezie.


Sistemul poate fi accesat de la computer sau de pe orice dispozitiv conectat la Internet, fără a fi necesară instalarea de aplicaţii sau programe suplimentare. Baza de date va fi actualizată în mod continuu cu informaţii despre serviciile medicale prescrise de medici, precum și programările efectuate de aceştia.

Pentru a utiliza sistemul respectiv, lucrătorii medicali au beneficiat de instruire.


  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Un moldovean a provocat un accident mortal în Ucraina

Accident letal cu implicarea unui moldovean a avut loc în Ucraina. În urma impactului o …