Știrea zilei

Noi medicamente compensate din fondurile AOAM

Persoanele asigurate vor beneficia începând de astăzi, 10  iulie, de mai multe medicamente compensate.  Prin Ordinul comun nr.584/146-A din 23.06.2020 al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, lista medicamentelor compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) a fost completată cu cinci denumiri comune internaționale. Ordinul respectiv a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Astfel, în listă au fost incluse montelukastum pentru tratamentul astmului bronșic la copii,  bilastinum pentru tratamentul epidermolizei buloase, ferri III hydroxidum polymaltosi complexum pentru tratarea anemiei la gravide, toate cu rata de compensare 100%.

Cu rata medie de 70% va fi compensat losartanum+hydrochlorthiazidum, preparat destinat maladiilor cardiovasculare.

În aceeași listă a fost introdus și medicamentul cefaclorum, care va fi utilizat în staționarul de zi, din data reluării activității acestuia, pentru tratarea pneumoniei comunitare și a bronșitei. Acesta va fi compensat în proporție de 100% pentru copii și de 70% în cazul adulților.

O altă modificare făcută în lista preparatelor compensate se referă la extinderea numărului de maladii pentru care vor fi prescrise medicamente compensate. Prin urmare, în tratamentul bolii de reflux gastro-esofagian, în staţionarul de zi, din data reluării activității acestuia, va fi utilizat preparatul famotidinum, compensat în proporție de 70% pentru adulți și de 100% pentru copii. Totodată, pentru tratamentul de lungă durată al pacienților cu infarct miocardic cu fibrilaţie atrială va fi prescris clopidogrel, compensat la nivel de 50%.

În același timp, în cazul anumitor maladii vor fi prescrise și alte preparate din lista celor compensate. Astfel, în tratamentul de durată al tulburărilor hepatobiliare asociate cu fibroză chistică la copii va putea fi prescris și acidum ursodeoxycholicum în suspensie orală.

Totodată, 16 denumiri comune internaționale din lista preparatelor compensate au fost completate cu doze și forme farmaceutice noi, ceea ce va permite creșterea accesului pacienților la scheme noi de tratament, ajustarea dozelor și modului de administrare a medicamentelor conform necesităților reale ale pacienților, sporirea prescrierii raționale a medicamentelor, creșterea aderenței și complianței la tratament îndeosebi pentru pacienții cu maladii noncomunicabile și copiii cu vârsta de 0-18 ani.

Menționăm că, începând cu anul 2019, cetățenii pot beneficia în mod gratuit de cel puțin un medicament din cele compensate parţial din fondurile AOAM.

Potrivit estimărilor, până la finele anului curent, de medicamentele, dozele și formele noi incluse în lista preparatelor compensate vor beneficia circa 50 de mii de persoane, iar cheltuielile în acest scop vor ajunge la 60 de milioane de lei.

În 2020, pentru medicamente compensate au fost planificate aproximativ 655 de milioane de lei, dintre care peste 265 de milioane au fost alocate în primele 5 luni pentru tratamentul a peste 580 de mii de persoane.

În prezent, lista medicamentelor compensate include 153 de denumiri comune internaţionale şi poate fi găsită la medicul de familie, în farmacii. Aceasta poate fi accesată pe site-ul oficial al MSMPS și CNAM.

Vedeți aici paşii necesari pentru a beneficia de medicamente compensate din fondurile AOAM.

Lista medicamentelor compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală cu modificările sus-menţionate

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Grandiosul proiect, anunțat de către Igor Dodon, a rămas doar pe hârtie. Primarii și oamenii din mai multe localități din țară sunt indignați că președintele nu-și îndeplinește promisiunile | VIDEO

Președintele Igor Dodon nu-și îndeplinește promisiunile. Asta spun primarii, dar și oamenii din mai multe …