Știrea zilei

Moldoveancă din Italia, suspectă de coronavirus: Se așteaptă rezultatele testelor | VIDEO

O moldoveancă a fost plasată în carantină în Italia, după ce femeia la care muncea a decedat din cauza coronavirusului. Informația a fost confirmată pentru postul nostru de televiziune de către reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Totodată, autoritățile de la Chișinău anunță că, în ultimele 24 de ore, din Italia au revenit în țară peste 700 de persoane. Niciuna dintre ele nu a fost detectată cu simptome asociate coronavirusului.

Potrivit presei italiene, moldoveanca avea grijă de o bătrână de 76 de ani din localitatea Paese, provincia Treviso. Aceasta suferea de mai multe afecțiuni și a fost internată în spital, fiind infectată cu COVIT-19, unde a și murit. 30 de persoane care au intrat în contact cu bătrâna, inclusiv femeia din Moldova, care avea grijă de ea, au fost supuse testelor de diagnosticare a coronavirusului.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor de Externe de la Chișinău, care se află în contact permanent cu departamentul de protecție civilă din Italia, spun că, în prezent, moldoveanca nu prezintă simptome de infectare.

ANASTASIA NANI, ofițer de presă MAEIE: „Doamna doar a fost în contact cu o persoană contaminată. Procedural i s-au prelevat probe pentru testare și i s-a instituit măsura de carantină.”

Până în acest moment, nu există niciun cetățean din Moldova contaminat cu virusul periculos, inclusiv în rândul celor aflați în Italia, țara care este cea mai afectată de epidemie din Europa.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Grație Partidului Politic „ŞOR”, mai mulţi moldoveni rămași blocați în Abhazia au ajuns în țară | VIDEO

Mai mulţi moldoveni rămași blocați în Abhazia, din cauza pandemiei de coronavirus, au ajuns în …