Știrea zilei

Modul în care au fost numiți cei patru membri ai CSM, criticat dur de Comisia de la Veneția | VIDEO

Comisia de la Veneția și-a exprimat îngrijorarea referitor la modul în care au fost selectați și numiți de Parlament cei patru membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Pe site-ul instituției a fost publicat o opinie referitoare la acest subiect. Se întâmplă după ce, săptămâna trecută, noua coaliție de guvernare creată de PDM și PSRM a votat numirea în funcții a patru noi membri, în pofida criticilor venite din partea opoziției. Contactat de postul nostru de televiziune, preşedintele Comisiei Juridice, Vasile Bolea, nu ne-a răspuns la telefon pentru a ne oferi un comentariu.

În documentul publicat pe site-ul Comisiei de la Veneția se spune că cei patru membri noi ai CSM au fost aleși într-un mod controversat și fără consens în Parlament.

Recenta modificare legislativă și modul în care a fost implementată nu atinge așteptările nici a comunității internaționale, nici a societății moldovenești. Astfel scopul real și sensul reformei constituționale este discutabil. ” , se arată în raportul Comisiei.

Totodată, instituția îndeamnă autoritățile moldovenești să suspende implementarea amendamentelor votate în luna decembrie, anul trecut și martie, anul curent, care prevăd modificarea comonenței CSM. Mai exact, au fost incluși doi membri de drept din rândul profesorilor și un membru din rândul judecătorilor. Prin aceste modificări s-a urmărit ca să crească încrederea publicului și a judecătorilor față de instituție. Experții Comisiei de la Venția consider că numirea celor patru membri ar trebui să aibă loc după modificarea Constituției, într-o manieră transparentă care ar garantadepolitizarea CSM.

După publicarea opiniei Comisiei de la Veneția, membrii Comisiei Juridice din partea Partidului „ȘOR” și PAS , care au părăsit ședința în momentul în care se desfășura concursul pentru selectarea candidaților CSM, au comentat pe o rețea de socializare. Deputatul PAS Sergiu
Litvinenco a scris că opinie experților de Comisiei de la Veneția „confirmă împărțirea mizerabilă și pe criterii strict politice a celor patru poziții din CSM dintre PD și PSRM”.

Iar deputatul Partidului „ȘOR” Denis Ulanov susține că „ procedura de aprobare a celor patru membri noi a fost o farsă și un circ total. Potrivit lui, era clar că PSRM și PDM și-au promovat persoane docile, iar guvernarea urmărește scopul de a-și subordona în totalitate justiția și magistrații. ”

Contactați de postul nostru de televiziune pentru o reacție, deputații din noua coaliție ne-au spus :

GRIGORE NOVAC, deputat PSRM: Eu cred că Comisia de la Veneția trebuie să facă cunoștință mai de aproape cum a decurs concursul. Cu siguranță acest concurs a fot unul transparent. 

VASILE BÎTCA, deputat PSRM: Eu cred că cei din opoziție au putut să-și exprime părerea în ședința Parlamentului. Nu sunt la curent cu opiniile Curții de la Veneția, vom lu act de ele.

Acum o săptămână, cu voturile deputaților PDM și PSRM, Parlamentul i-a numit în funcție pe noi membri ai CSM. Opoziția a refuzat să voteze argumentând că acest concurs a fost viciat, iar candidaturile au fost selectate în urma unui târg dintre socialiști și democrați, cărăra le-au revenit câte doi membri.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Președintele raionului Ștefan Vodă, testat pozitiv pentru COVID-19

Președintele raionului Ștefan Vodă, socialistul Vasile Maxim, a fost testat pozitiv la COVID-19. Acest fapt …