Știrea zilei

Modificări la codul electoral votate de PDM și PSRM. Deputat: Scrutinul prezidențial este deja fraudat | VIDEO

Deputații din majoritatea parlamentară au votat astăzi, în prima lectură, mai multe modificări la Codul Electoral, printre care și scurtarea programului de votare cu două ore. Proiectul a stârnit reacții din partea opoziției care a declarat că documentul nu a fost avizat de nicio instituție internațională, iar unele prevederi nu pot fi acceptate, deoarece vin să-l înscăuneze pe Igor Dodon pentru încă un nou mandat de președinte.

Potrivit proiectului, cetățenii ar urma să se prezinte la urne între orele 8 și 20 și nu între 7 și 21, cum este în prezent. De asemenea, sunt prevăzute sancțiuni pentru implicarea cultelor religioase în campania electorală, transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de votare, dacă acțiunea are drept scop să-i determine să voteze pentru un concurent anume.

VASILE BOLEA, deputat PSRM: „Se fac ajustări la noțiuni generale care sunt prevăzute la articolul 1 din Codul
Electoral legate de afișele electorale, agitație electorală, unele ajustări în privința blocului electoral”.

De cealaltă parte, opoziția susține că proiectul ascunde mai multe prevederi menite să fraudeze alegerile prezidențiale din toamnă și să-i asigure președintelui Igor Dodon un nou mandat. Parlamentarii au cerut consultări publice pe această inițiativă.

SERGIU LITVINENCO, deputat PAS: „Sunt vreo șapte, opt elemente care sunt în măsură să provoace îngrijorări. Noi trebuie să examinăm oportunitatea, fie sunt chiar foarte grave”.

Deputatu Sergiu Sîrbu trage însă un semnal de alarmă și spune că dacă documentul va fi adoptat orice concurent electoral va putea fi scos din cursa electorală în baza deciziei CEC și nu a unei instanțe de judecată, cum este în prezent.

SERGIU SÎRBU, deputat grupul „Pro Moldova”: „Dacă până acum anularea înregistrării se făcea exclusiv de către
instanța de judecată, de azi înainte se va face de către organul electoral, care este format pe criterii politice. La finalul zilei de votare, buletinele de vot care nu sunt utilizate deja nu vor fi anulate, ceva cu ele se va întâmpla în baza unui regulament a CEC-ului, nu vor fi anulate. Ce facem noi cu acele mii de buletine de vot care nu sunt anulate? Le ascundem sub masă sau le mai ștapilăm pe sub masă pe undeva? Cu regret, trebuie să constatăm că alegerile viitoare prezidențiale deja sunt fraudate”.

Deputatul a mai accentuat faptul că socialiștii încearcă să pună condiții mai restrictive și în ceea ce privește desfășurarea sondajelor. Și asta pentru că CEC va stabili cine are dreptul și cine nu de a le organiza. O altă modificare operată la Codului Serviciilor Media Audiovizuale prevede ca furnizorii media care nu vor conveni puterii ar putea fi supuși unor pedepse dure sub pretextul că fac propagandă pentru un anumit concurent electoral. Proiectul prevede că inițial vor fi aplicate sancțiuni, iar la a doua abatare poate fi sistată licența de emisie printr-o decizie a Consiliului
Coordonator al Audiovizualului și nu prin intermediul unei decizii judecătorești.

VASILE BOLEA, deputat PSRM: „Acest proiect a fost elaborat de CEC. S-a ținut cont de acele recomandări cu care a venit OSCE”.

Alți deputați au propus însă ca scrutinul să se desfășoare timp de două zile.

LILIAN CARP, deputat PAS: „Dacă micșorăm cu două ore ora votului, riscăm ca aproximativ 1,5-2% din populație să nu participe la vot. Ați privit în genere să organizăm alegerile timp de două zile? Asta ar fi mai logic..”.

VLAD BATRÎNCEA, deputat PSRM: „Știți cât de greu este de găsit oameni pentru secțiile de votare de pese hotare? Sunt sute de cazuri când membrii secțiilor de votare nu rezistă fizic, leșină”.

IGOR GROSU, deputat PAS: „Sunt așa membri în societatea noastră care se numesc medici care câte 12-24 de ore stau la datorie și nu ies să se jăluie că loeșină. O dată în patru ani când ne decidem soarta unui scrutin vă pălește grija de leșin. Fără a trișa, fără a cumpăra, fără a minți – voi nu puteți”.

După mai multe replici tăioase, proiectul a fost aprobat în primă lectură cu votul deputaților PDM și PSRM. Pentru a doua lectură vor fi întroduse însă mai multe modificări în document.

  •  
  •  
  • 2
  •  

Citește și

Țigările și produsele din tutun nu mai pot fi plasate la vedere în spațiile comerciale | VIDEO

Țigările și produsele din tutun nu mai pot fi plasate la vedere în spațiile comerciale. …