Știrea zilei

Ministrul Educației: Se exclude varianta online pentru susținerea BAC-ului. Cum se vor desfășura pretestările?

Ministerul Educației nu a luat încă o decizie cu privire la anularea examenelor de bacalaureat. Cu siguranță, însă, acestea nu se vor desfășura pe online. Aceasta a declarat ministrul Educației Igor Șarov în cadrul unei emisiuni televizate. Pre-testarea, în schimb, va fi diferită decât în ceilalți ani, scrie agora.md.

Potrivit ministrului Educației, decizia de anulare a bacalaureatului depinde de evoluția situației epidemiologice din țară. În situație similară, spune Șarov, sunt și alte țări care se confruntă cu pandemia. Totuși, până la finele săptămânii viitoare, reprezentanții sistemului de învățământ își propun să vină cu declarații referitor la scenariile privind examenele de absolvire a gimnaziilor și liceelor.

Ministrul dă asigurări că indiferent ce decizie va fi luată, examenele nu vor avea loc pe online. „Cu siguranță se exclude varianta online pentru că R. Moldova nu este pregătită pentru susținerea bacalaureatului în așa formă, nici din punct de vedere tehnic. Dar sunt posibile și fraude și aici nu avem ce ascunde”, a spus Șarov.

Cât despre testele de pre-BAC, acestea vor fi rezolvate de acasă, în cazul în care se va decide că bacalaureatul nu va fi anulat.

„Testele pre – BAC deja trebuiau să fie. Săptămâna trecută am anunțat pretestarea pentru elevii claselor a 9-a care a fost anulată pentru altă perioadă. Dacă anii precedenți la pre-BAC simulam cum se vor desfășura examenele, acum elevii vor primi testele acasă, așa cum acestea vor fi plasate pe site-ul ministerului”, a spus ministrul.

Menționăm că instituțiile de învățământ din Republica Moldova vor rămâne închise pe toată durata perioadei stării de urgență. Reieșind din situația actuală, asta înseamnă data de 15 mai. Decizia a fost aprobată de Comisia pentru Situații Excepționale și confirmată printr-un ordin semnat de ministrul Educației, Culturii și Cercetării. Pe parcursul acestei perioade, școlile trec la metoda de învățământ la distanță, folosind platforme online.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

R. Moldova va primi un medicament împotriva COVID-19 din partea Japoniei

 Republica Moldova urmează să primească din partea Guvernului Japoniei un medicament pentru tratarea pacienților infectați …