Știrea zilei

Ministerul Sănătății: Încă patru cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, în Moldova

Încă patru cazuri de coronavirus au fost confirmate în țara noastră. „Pe parcursul zilei au fost procesate în laboratorul ANSP 48 de probe. Din aceste 48 de cazuri suspecte, avem confirmate încă patru cazuri noi de infecție cu coronavirus de tip nou”, a anunțat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

Potrivit șefei de la Sănătate, în trei cazuri noi este vorba de persoane care au revenit din Italia, Marea Britanie și Franța. Totuși, în premieră, un caz nou reprezintă transmitere locală a infecției de coronavirus.

„Noi nu chemăm la panică. Noi chemăm la responsabilitate. Am solicitat încă din ianuarie ca cetățenii să se abțină de la călătorii. Avem în Spitalul clinic municipal de boli infecțioase pentru copii. Doi copilași care sunt suspecți și au fost în contact foarte strâns cu bunica ce a venit din Italia. Solicităm repetat și reiterăm acest mesaj – să se recurgă la autoizolarea persoanelor care vin din zonele de risc. Nu mergem doar pe sancțiuni. Apelez la responsabilitatea și conștiința fiecărui cetățean”, a mai subliniat Viorica Dumbrăveanu.

Totodată, premierul Ion Chicu a anunțat că în țară a revenit cetățeanul moldovean care s-a aflat în carantină o perioadă îndelungată pe nava de croazieră Diamond Princess, într-un port din Japonia. „Testele au arătat absența acestui virus. Oricum, este plasat sub monitorizare”, a menționat prim-ministrul.

Amintim că, până la acest moment, au mai fost înregistrate opt cazuri de coronavirus, toate fiind importate din Italia:

1 – 7 martie – O femeie de 48 de ani, care venea acasă din Italia, a fost luată în stare gravă de la Aeroportul Internațional Chișinău.

2 – 10 martie – Un bărbat din sudul țării, în vârstă de 60 de ani, după o vizită de trei săptămâni în Italia, a ajuns pe mâna medicilor în stare de gravitate medie.

3 – 10 martie – O femeie de 60 de ani, revenită din Italia, a ajuns în stare de gravitate medie la spital, după ce a ignorat primele sfaturi ale medicilor și s-a autotratat acasă.

4 – 11 martie – Cel de-al patrulea caz a fost înregistrat la o tânără. Și aceasta a venit în țară din Italia, cu un autocar, fiind preluată de medici direct de la punctul de trecere a frontierei.

5, 6 – 12 martie – Au fost confirmate alte două cazuri. Ministerul Sănătății a refuzat să ofere informații despre sexul, vârsta persoanei sau regiunea de trai. Singurele precizări au fost că starea de sănătate a persoanelor este de gravitate medie și că ambele au venit din Italia.

7,8 – 13 martie – Încă două persoane adulte au fost testate pozitiv. În ambele cazuri e vorba de importul infecției. „Nu avem răspândire locală”, au dat asigurări autoritățile.

agora.md

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, în carantină: Mai mulți angajați, infectați cu Covid-19

Potrivit unui comunicat, reluarea activității fiind determinată de evoluția situației epidemiologice din cadrul CNPDCP. Angajaților …