Știrea zilei

Mesajul emoționant al unei tinere din satul Bălceana, aflat în carantină: Mama mea a decedat și eu nu pot să mă duc la înmormântare | VIDEO

Mesaje emoționante vin din satul Bălceana, închis în carantină. O fată de doar 16 ani a trimis pe adresa redacției noastre o înregistrare audio în care vorbește cu emoții de satul pustiu și de disperarea oamenilor. Tânăra spune că se simte abandonată de autoritățile care nu ar fi întreprins măsuri dure de protecție. În frică și îngrijorare sunt și alți locuitori ai satului care spun că, singura speranță o mai au în Dumnezeu. 

La început ne părea o glumă la toți, dar această glumă s-a transformat în realitate. Din cauza că unii oameni sunt iresponsabili, suferă o întreagă societate. Au fost luate măsuri, dar prea târziu, deja când o bună parte era infectată. Suntem disperați. Suntem blocați și nu am fost pregătiți pentru asta, iar de la autorități nu vedem nimic, doar că am fost impuși să nu ieșim din casă sau să părăsim localitatea.

Destul de sumbru vede situația din satul natal această tânără. Fata ne-a mai spus că ceea ce se întâmplă în localitate este strigător la cer. Timpul parcă a oprit în loc. Copii nu se mai ies la joacă în drum, străzile sunt pustii, iar de câteva zile nu le mai trece nimeni pragul. Autoritățile le-au interzis oamenilor să iasă din gospodării imediat după alegerile parlamentare din circumscripția Hîncești. Cuprinsă de durere și suferință, o femeie din localitate ni s-a plâns că, din cauza carantinei nu poate merge nici la funaraliile mamei sale.

Suntem în carantină totală. Mama mea a decedat și locuiește în Cărpineni și eu nu pot să mă duc la înmormântare la mama mea.

Frica și deznădejdea a pus stăpânire și pe alți locuitori. Oamenii spun că sunt speriați de situația în care s-au pomenit, dar respectă regimul de autoizolare. Singura speranță este la Dumnezeu, spune o altă localnică de 65 de ani care nu a mai văzut așa ceva de când trăiește.

Nu ne întâlnim cu nimeni, vorbim doar prin telefon. Este ziua soțului meu astăzi și ne sună prin telefon și atât. Ar veni oaspeți, dar ce să facem dacă nu este posibil. Ce să ne îmbolnăvim și noi? Vine ambulanța în fiecare zi și ia oameni și îi duc la spital.

Este o liniște apăsătoare spun alți oameni.

Lucrează doar un magazin.

– Puteți merge la magazin?

– Putem, dar cu frică. Stăm mai mult în ogradă. Sperăm și credem doar în Dumnezeu. Ne rugăm ca el să îndepărteze ciuma care a venit peste noi.

Poliția este permanent. Nu intră nimeni, nu iese nimeni numai mașina cu pâine, în rest toți stau acasă.

Contactat de noi, primarul localității ne-a spus că acuzațiile sătelinor sunt fără sens, refuzând să mai discute la această temă. Bălceana a intrat în carantină a doua zi după alegerile parlamentare noi pe circumscripția Hîncești. Înainte de scrutin era înregistrat un caz de coronavirus, oamenii însă au fost scoși șa scrutin pentru a alege un deputat.

Mai mulți experți, dar și opoziția parlamentară a criticat decizia autorităților, declarând că scrutinul trebuia amânat pentru că a pus în pericol viața oamenilor. În satul Bălceana locuiesc aproape 2 000 de oameni.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Mai puține teste, mai puțin infectări: au fost confirmate 107 cazuri noi de infectare cu COVID-19, încă șase persoane au decedat | VIDEO

COVID-19 a mai luat viața a încă șase persoane. Este vorba de 4 bărbați și …