Știrea zilei

Medalie de bronz pentru R.Moldova la Jocurile Europene

Luptătoarea moldoveană de stil liber Anastasia Nichita (57 kg) a cucerit vineri, 28 iunie, medalia de bronz la Jocurile Europene de la Minsk (Belarus), relatează MOLDPRES.

În meciul pentru locul trei, ea a învins-o cu scorul 11-4 pe Grace Bullen (Norvegia). Este de remarcat că după încheierea primi reprize, Anastasia Nichita ceda cu scorul 2-4, dar în runda a doua a revenit spectaculos, învingând cu 9-0.

Coechipierul Andrei Perpelița (65 kg) s-a situat pe locul cinci. Astăzi, Victor Ciobanu (60 kg) va lupta pentru a obține medalia de bronz. Adversarul său va fi Kamal Kerem (Turcia).

Jocurile Europene se vor încheia pe 30 iunie. Deocamdată delegația moldovenească a cucerit patru medalii. O distincție de argint a obținut Sabina Artemciuc, iar de bronz s-au învrednicit Denis Tachii și Paulina Eșanu. Toți s-a remarcat în turneul de sambo.

Delegaţia moldovenească este compusă din 50 de sportivi. La prima ediţie a Jocurilor Europene, desfăşurată în 2015 la Baku (Azerbaidjan), luptătorul de stil liber Petru Ianulov a obţinut medalia de argint, iar coechipierii Alexandru Chirtoacă şi Svetlana Saenko au devenit medaliaţi cu bronz.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Prima medalie pentru Republica Moldova la Minsk a fost adusă de un luptător de Sambo

În prima partidă din categoria de greutate 100 kg, el i-a cedat dramatic francezului Antony …