Știrea zilei

Marina Tauber, despre gafele și neprofesionalismul ministrului Dumbrăveanu: Demisia Dvs. ar fi prea puțin

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Viorica Dumbrăveanu a gestionat neprofesionist situația legată de răspândirea Coronavirsului, dar și sistemul medical în general, a constatat deputatul fracțiunii Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, în luarea de cuvânt de la tribuna centrală a Parlamentului, cu ocazia examinării moțiunii simple împotriva politicilor din domeniul sănătății, scrie partidulsor.md.

Marina Tauber a declarat în discursul său că a așteptat ministrul Sănătății cu mai multe proiecte și strategii în domeniul medicinei, care însă, așa și nu au fost prezentate. „Am așteptat-o pe doamna ministru să vină în Parlament cu o concepție de restructurare din temelii a sistemului medical, cu un plan de acțiuni de modernizare a spitalelor, cu măsuri concrete de imunizare a cetățenilor, cu propuneri, alături de Ministerul Educației, cum să fie organizat procesul de studii. Din păcate însă, doamna Dumbrăveanu nu a venit cu nicio astfel de inițiativă”, a precizat Marina Tauber.

În schimb, a menționat ea, guvernul a alocat bani, în plină pandemie, pentru alte proiecte. „Spuneți-mi, vă rog, doamnă Dumbrăveanu, cum a găsit Guvernul peste 70 de milioane de lei pentru Arena Chișinău? Spuneți-mi, vă rog, doamnă ministru, cum vi s-a ridicat mâna să votați un asemenea proiect de lege, știind că Moldova nu are teste, știind că Moldova nu are medici, nu are spitale și condiții în instituțiile medicale?”, a întrebat Marina Tauber.

Vorbind despre erorile și gafele în activitatea Vioricăi Dumbrăveanu, Marina Tauber a amintit și de situația recentă când mii de bătrâni au fost nevoiți să stea în rând la oficiile Casei Naționale de Asigurări Sociale pentru a-și recalcula pensiile. „Mii de mame și părinți sunt târâți în plină pandemie, pe o arșiță de peste 30 de grade, obligați să stea în rânduri interminabile pentru un mic adaos la pensie. Sau astfel îi pedepsiți că vin să ceară ce li se cuvine și vă lasă mai puțini bani în buget pentru proiecte populiste de genul Arena Chișinău, cu care să se laude Dodon în campania electorală?”, a întrebat Marina Tauber.

Deputata Partidului “ȘOR” s-a referit și la situația legată de răspândirea Covid – 19, menționând că Republica Moldova este printre primele 30 de țări din lume după numărul de îmbolnăviri și numărul de decese raportate la un milion de locuitori. „Republica Moldova este printre primele în Europa după numărul de cazuri noi raportate la numărul populației. Republica Moldova este la coada Europei la numărul de teste efectuate raportat la numărul de locuitori. Stăm mai rău la acest capitol chiar și decât unele țări africane”, a constatat ea.

„Dnă ministru Dumbrăveanu, am tot respectul față de dumneavoastră ca femeie, ca fiică și mamă. Dar, pentru ceea ce le-ați făcut cetățenilor noștri, pentru modul cum ați gestionat criza pandemică astfel încât ați infectat mii de angajați în sistemul medical, pentru faptul că ne-ați ținut părinții în arșiță, cu riscul de a se infecta, demisia Dumneavoastră mi se pare prea puțin”, a concluzionat Marina Tauber.

Amintim că deputații Partidului ȘOR au fost printre autorii moțiunii simple asupra politicilor guvernamentale în domeniul sănătății publice.

  •  
  •  
  • 2
  •  

Citește și

Pro Moldova cere declararea situației excepționale în agricultură, după seceta care a afectat grav culturile | VIDEO

Pro Moldova cere declararea situației excepționale în agricultură, după seceta care a afectat grav culturile. …