Știrea zilei

Marijuana în valoare de un million de lei, confiscată de polițiști. Trei reținuți | VIDEO

Trei persoane cu vârstele cuprinse între 20 și 57 de ani, originari din mun. Chișinău și raionul Florești, au fost reținute în urma depistării a șase kilograme de marijuană, o armă de vânătoare modificată, telefoane mobile și mijloace bănești provenite din realizarea drogurilor, cântare electronice la scara mică. Dacă le va fi demonstrată vinovăția, aceștia riscă o pedeapsă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Potrivit poliției, fiecare membru al grupării avea rolul său bine determinat, unul se ocupa de cultivarea și prelucrarea plantelor de cânepă în raionul Florești, alții de repartizarea dozelor și realizarea drogurilor consumatorilor, inclusiv prin intermediul aplicațiilor electronice de comunicare și internet.

Pe parcursul a două luni, ofițerii de investigație au efectuat mai multe achiziții de control, fiind procurate doze de marijuană cu 200 de lei per gram, astfel, fiind identificată sursa drogurilor și metoda de transmitere a acestora.

În urma perchezițiilor efectuate la persoanele reținute polițiștii au depistat și ridicat peste 6 kg de marijuană, o armă de vânătoare modificată, telefoane mobile și mijloace bănești provenite din realizarea drogurilor, cântare electronice la scara mică.

Valoarea drogurilor confiscate se ridică la suma de 1 000 000 lei.

Suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă le va fi demonstrată vinovăția, aceștia riscă o pedeapsă de la 7 la 15 ani de închisoare.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Încă 12 persoane au pierdut lupta cu virusul COVID-19, iar alte 295 de persoane au fost testate pozitiv la coronavirus | VIDEO

Încă 12 persoane au pierdut lupta cu virusul COVID-19 în ultimele 24 de ore. Este …