29 ianuarie 2020, miercuri
Știrea zilei

Margarita Țvic, legenda jurnalisticii noastre, a trecut la cele veșnice | VIDEO Update

Margarita Țvic nu mai este printre noi. Un om deosebit, neordinar, luminos, o legendă a jurnalisticii noastre. Despre aceasta a anunțat soțul ei, Vladimir Novosadiuc, directorului agenției de știri Sputnik Moldova pe pagina sa de Facebook. Vestea tristă s-a răspândit din gură în gură, iar cei care o află sunt cuprinși de o adâncă tristețe.

„A plecat viața mea. A plecat Rita.” – a scris pe pagina sa Vladimir Novosadiuc.

Legenda jurnalismului – așa o numeau colegii nu numai în interviuri, dar și în cercurile lor. Pe Margarita Borisovna o iubeau toți și ea îi iubea pe toți. Cu ea erau prieteni mii de oameni și fiecăruia ea îi dăruia generos din dragostea sa, fără a pretinde ceva în schimb. Avea o capacitate extraordinară de a înțelege, de a-i auzi pe oameni și de a-i ierta – acesta era talentul Margaritei Borisovna. Talent care o umplea de puteri pe ea însăși. În cele mai grele, mai complicate situații ea nu pierdea credința în bine, în omenie, întotdeauna încerca să vadă în om cele mai bune calități ale lui.

Un lider și un profesionist excepțional, Margarita Țvic a știut să creeze, cu eforturi minime, lucruri cu adevărat mărețe. Ideile sale creative au devenit baza noilor tendințe TV, iar programele pe care le-a condus, precum: „Интервью после назначения”, „Вектор”, „Ракурс”, „Дипломатическая гостиная”, dar și multe altele au devenit celebre. Ani buni i-a dedicat televiziunii naționale, unde a educat generații întregi de jurnaliști, iar printre eroii emisiunilor sale au fost cele mai notorii personalități ale timpului. La sfârșitul anilor 90, împreună cu soțul său, Vladimir Novosadiuc, a pus bazele unui post nou de televiziune – NIT, pe care în scurt timp l-a ridicat la rangul de cel mai bun canal TV al Moldovei. După, a deținut funcția de director general al agenției de știri “Noutăţi-Moldova”.

Toți ultimii ei ani au fost legați de Sputnik Moldova. Și aceasta a fost o mare fericire, deoarece în fiecare zi, în fiecare minut, jurnaliștii acestei mari echipe i-au simțit căldura, atenția și dragostea.

Ea a avut o viață bogată în evenimente. Aveai impresia că pe ea o cunoșteau toți și ea îi cunoștea pe toți: jurnaliști, artiști, politicieni, oamenii de stat și activiști civici, nu doar din țara noastră, dar chiar și de pe alte continente. Cu atât mai mare și mai insuportabilă pierderea – fiecare dintre cei care a avut norocul să-i fie prieten devenea mai bun, mai omenos, mai puternic.

Corpul neînsuflețit al Margaritei Țvic a fost depus în biserica Mânăstirii Ciuflea din Chișinău, unde până mâine, ora 11:00, cei care doresc își pot lua rămas bun de la decedată. Regretata Margarita Țvic va fi înmormântată la Cimitirul Central din strada Armenească din capitală, marți, 21 ianuarie, ora 12.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Persoanele HIV pozitive din R. Moldova vor putea beneficia de serviciile de fertilizare in vitro

Moldovenii care trăiesc cu HIV pot beneficia de fertilizare in vitro, care până acum era …