Știrea zilei

Maia Sandu evită să vorbească despre implicarea familiei Zinaidei Greceanîi în jaful secolului | VIDEO

Maia Sandu evită să răspundă la întrebările incomode. Premierul s-a eschivat să dea o apreciere a faptului că familia actualului președinte al Parlamentului, Zinaida Greceanîi, figurează în raportul Kroll. Întrebată despre asta de către reporterul nostru, ea a făcut trimitere la organele de anchetă.

Deși soțul Zinaidei Greceanîi, se numără printre persoanele care au luat credite neperformante de la Banca de Economii și figurează în raportul Kroll, prim-ministrul Maia Sandu se face a nu da mare importanță acestui fapt.

„Acest lucru trebuie să-l califice procuratura. În momentul în care o să avem un procuror general, investigaţiile adevărate pe acest furt al miliardului vor începe şi respectiv sancţiunile le vor stabili tot procuratura şi instanţele.”


De asemenea, premierul s-a arătat deranjată și de întrebarea reporterului nostru dacă este gata să răspundă pentru că în 2015, când era Ministrul Educației a votat pentru ca BNM, sub garanţia Guvernului, să acorde un împrumut de miliarde de lei celor trei bănci devalizate ulterior.

MAIA SANDU, prim-ministrul R.M:

„Nu am acordat un vot care să permită furtul miliardului. Furtul miliardului este descris în raportul Kroll inclusiv o să găsiți acolo numele finanțatorului televiziunii pe care o reprezentați. Vă sugerez să citiți cu mare atenție și primul și al doilea raport Kroll.”


Potrivit procurorilor, frauda bancară a avut loc în perioada 2007-2014, iar schemele de acordare a creditelor neperformante de la BEM, Banca Socială şi Unibank ar fi fost puse la cale încă în perioada când Igor Dodon deţinea funcţia de ministru al Economiei, iar Zinaida Greceanîi ministru al Finanțelor.

Anterior, liderul PCRM a declarat că și Maia Sandu, a fost implicată în furtul miliardului deoarece, în perioada când ocupa fotoliul de ministru, a susținut cu votul său inițiativa de acordare a primei garanții de stat, în valoare de 9,5 miliarde de lei pentru salvarea celor trei bănci. Și actualul deputatul al Partidului Șor, Ilan Șor, declara atunci că înaintea votului din Guvern, Maia Sandu s-ar fi întâlnit în secret cu fostul premier Vlad Filat. Totodată, mai mulți analiști politici au declarat că Rapoartele Kroll 1 și 2 nu prezintă niciun fel de probe despre cei implicați în furtul miliardului și nu poate servi drept un document de învinuirea.


  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Astăzi este ultima zi când pot fi făcute publice rezultatele sondajelor cu tematică electorală | VIDEO

Astăzi, 14 octombrie, este ultima zi în care pot fi făcute publice sondajele de opinie …