Știrea zilei

Mai multe rute de microbuz din Capitală, anulate anterior, își vor relua activitatea

Mai multe rute de microbuz din Capitală, anulate anterior, își vor restabili cel puțin parțial activitatea începând cu ziua de luni, 9 martie 2020. Anunțul a fost făcut de operatorii de transport municipali, scrie diez.md.

Operatorii de transport municipali au salutat inițiativa consilierilor CMC anunțată de Corneliu Pîntea de a organiza consultări publice pentru a găsi o soluție agreată de societate privind transportul pasagerilor cu microbuze în municipiul Chișinău. „Vom participa activ la aceste consultări publice. Reacționăm pozitiv la apelul d-lui Pîntea Corneliu de a restabili funcționalitatea rutelor municipale, care și-au întrerupt activitatea în data de 2 martie 2020, până vom găsi o soluție acceptabilă pentru călători și transportatori în cadrul negocierilor publice. În privința rutei de microbuz nr. 129 încă nu putem numi data când ar putea fi restabilită. Cu informații suplimentare privind restabilirea rutelor susmenționate vom reveni”, au anunțat operatorii de transport din Chișinău.

Amintim că anterior, transportatorii au anunțat două căi de soluționare a problemei: fie municipalitatea acceptă cererea de majorare a tarifelor de călătorie cu microbuzul, fie este păstrat tariful de 3 lei, dar municipalitatea le acordă subvenții în aceleași condiții cu întreprinderile municipale de transport.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Trei noi decese provocate de COVID-19. 391 de pacienți se află în stare gravă

Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 17 906 cazuri de infecție …