Știrea zilei

Litvinenco se adresează CC: Cere explicații despre alegerea sau destituirea președintelui Curții, după ce Țurcan a atacat în instanță demiterea sa

Deputatul fracțiunii Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco, a depus o sesizare la Curtea Constituțională, în care cere interpretarea Constituției cu privire la dreptul/posibilitatea contestării hotărârilor Curții cu privire la alegerea și/sau destituirea Președintelui Curții Constituționale, scrie cotidianul.md.

„Deși Constituția spune clar că hotărârile Curții Constituționale ”sunt definitive și nu pot fi atacate” – art.140 alin.(2) –, unii încearcă să demonstreze contrariul. În viziunea lor, deși Constituția interzice expres contestarea hotărârilor Curții Constituționale, dar fiind faptul că alegerea și destituirea Președintelui Curții nu se încadrează în categoria de ”acte jurisdicționale” (cum sunt, de exemplu, hotărârile emise în cadrul controlului de constituționalitate), se încearcă ”marea cu degetul” – merg în instanțele de judecată și solicită anularea hotărârilor Curții Constituționale prin care Vladimir Țurcan a fost destituit din funcția de Președinte, iar Domnica Manole a fost aleasă în această funcție”, a argumentat Litvinenco.

Deputatul nu exclude, însă, că ar putea fi luată o decizie surprinzătoare.

„Ținând cont de ce fel de justiție avem (sau, mai degrabă nu avem), nici nu știi până unde se poate ajunge cu dorința nesăbuită a unora de a controla totul în țara asta. Ținând cont de circumstanțele concrete, Înalta Curte să ofere un răspuns în termen cât mai scurt. Or, acesta ar trebui să taie din elanul celor care încearcă cu tot dinadinsul, contrar Constituției, legilor acestei țări, recomandărilor Comisiei de la Veneția și practicii altor state (Ucraina), să preia cu ajutorul ”justiției” controlul asupra Curții Constituționale prin instalarea lui Vladimir Țurcan în fruntea acesteia”, mai spune deputatul PAS.

Litvinenco a sesizat CC, pentru a spune, printr-o hotărâre de interpretare, că actele Curții Constituționale, inclusiv cele care se referă la alegerea sau destituirea Președintelui Curții Constituționale, nu pot fi atacate în instanțele judecătorești.

Amintim că, după ce Curtea Constituțională i-a respins cererea, judecătorul constituțional Vladimir Țurcan își încearcă norocul în instanța de judecată. Turcan a depus la 16 iunie la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, o acțiune în contencios administrativ împotriva Curții Constituționale, solicitând anularea hotărârii Înaltei Curți din 23 aprilie 2020, privind destituirea sa din funcția de președinte al CC și a hotărârii Curții din aceeași zi, prin care Domnica Manole a fost aleasă președinte al CC.

Primarul de Bălți Renato Usatîi declară că fostul deputat socialist ar urma să redevină președinte al Curții Constituționale, după ce s-a adresat în instanță în acest sens. Usatîi spune că Țurcan va avea câștig de cauză în procesul de judecată pe care l-a intentat pentru a-și recuperat funcția. În opinia sa, președintele Igor Dodon este cel care-și dorește revenirea acestuia în fruntea CC.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Ilan Șor a răspuns la acuzațiile lui Igor Dodon: Atacurile nefondate în adresa Partidului ”ȘOR”, intenția de a pune vina pe umeri străini | VIDEO

Atacurile nefondate în adresa Partidului Politic ”ȘOR”, intenția de a pune vina pe umeri străini, …