Știrea zilei

Linia de cale ferată Chișinău – Ungheni va fi reabilitată. Din ce bani

Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze au semnat astăzi o Scrisoare de Intenție, privind finanțarea proiectului de reabilitare și modernizare a liniei de cale ferată Chișinău – Ungheni. Documentul a fost semnat de către Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan și Secretarul de Stat pentru Afaceri Europene, Amélie de Montchalin.

„Apreciem deschiderea venită din partea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Departamentului de Trezorerie din Republica Franceză pentru intenția de a acorda Republicii Moldova un împrumut financiar în condiții preferențiale, pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare a țării. Fondurile acordate de Guvernul Francez vor fi destinate procurării echipamentelor automatizate și reabilitarea a unor porțiuni de cale ferată pe tronsonul Chișinău-Ungheni. Acest proiect este unul strategic pentru țara noastră și va îmbunătăți substanțial conexiunea rețelei moldovenești de cale ferată la cea română și europeană”, a menționat ministrul Vadim Brînzan.

Suportul financiar pentru acest proiect a obținut deja un prim aviz favorabil al Comitetului interministerial de examinare a proiectelor urmând ca Guvernul francez să examineze condițiile acordării suportului financiar din partea Trezoreriei.

De asemenea, criteriile de implementare a sprijinului financiar francez și condițiile exacte de finanțare vor fi definite într-un Acord interguvernamental semnat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

„Apă-Canal Chișinău”, amendată cu peste 7 milioane de lei

Consiliul Concurenței a sancționat S.A. „Apă-Canal Chișinău” (ACC) cu o amendă în valoare de peste …