23 februarie 2020, duminică
Știrea zilei

Legea privind indexarea pensiilor de două ori pe an a fost votată de Parlament | VIDEO

Legea privind indexarea pensiilor de două ori pe an a fost votată de Parlament. Astfel, din anul viitor, pensiile vor fi ajustate la 1 aprilie și 1 octombrie. Indexarea din 1 aprilie va viza toți beneficiarii pe pensii, iar cea din octombrie pensionarii ai căror pensie nu depășește nivelul minimului de trai. La începutul anului 2019, la Casa Națională de Asigurări Sociale erau înregistrați peste 700 de mii 800 de beneficiari de pensii.

În aceeași ședință, au fost operate modificări la Legea ocrotirii sănătății, care prevede majorarea indemnizațiile unice pentru tinerii specialiști, medici, farmaciști, personal medical și farmaceutic.

Astfel, indemnizația unică pentru medici și farmaciști se va majora, din anul viitor, de la 45 mii de lei la 120 mii de lei, iar cea pentru personalul medical și farmaceutic – de la 36 mii de lei la 96 mii de lei. Indemnizația urmează să fie achitată în trei tranșe egale. La fel, Parlamentul a votat în prima lectură ca salariile dădacelor, asistenților de educator, bibliotecarilor și muzeografilor să crească. Potrivit proiectului, urmează a fi reintrodus premiul anual în mărime de 50% din salariul de bază. Proiectul prevede și sporuri lunare de până la 1 100 de lei pentru titlul științific și științifico-didactic.

Persoanele distinse cu titluri onorifice vor avea un spor lunar de până la 250 de lei. Deputații au susținut unanim și modificările la determinarea cuantumului pensiei pentru perioada de îngrijire a copilului până la 3 ani. Astfel, va fi luat în calcul salariul mediu lunar pe ţară la data calculării pensiei și nu salariul minim cum este în prezent.

Resursele financiare pentru acoperirea cheltuielilor legate de implementarea noilor norme legislative sunt prevăzute în bugetul de stat.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Șofer din Chișinău, filmat cum voia să calce un pieton | VIDEO

O mașină a fost surprinsă cum încearca intenționat să lovească un pieton pe o stradă …