Știrea zilei

Lecții de la distanță: Cum se descurcă elevii și profesorii cu predarea online a cursurilor | VIDEO

Pandemia de coronavirus îi ține la distanță pe profesorii și elevii din țară, care sunt nevoiți să interacționeze online. Acest lucru a devenit posibil după ce Ministerul Educației a elaborat module electronice ce permit instruirea de la distanță a copiilor. Astfel, elevii primesc teme pentru acasă, pregătesc proiecte, realizează testări și primesc chiar și note. Echipa noastră de filmare a participat la o astfel de lecție desfășurată cu ajutorul rețelei globale și vă propune să vedeți și voi cum se descurcă elevii și profesorii, dar și cum decurge o lecție pe online.

De două săptămâni, anume așa se face apelul în clasele liceului “Ion Luca Caragiale” din Orhei. Nicio lecție nu începe fără tradiționala întrebare “Cum vă simțiți?” pe care o pune fiecare profesor.

RODICA BOGUȘ, profesor, Liceul Teoretic Ion Luca Caragiale, municipiul Orhei: Pentru acasă ați avut de realizat textul unei invitații. Poftim, Felicia citește textul care l-ai realizat.

Stimată dirigintă, am deosebita plăcere de a vă invita să participați la o expoziție de lucrări artistice, organizată în incinta Centrului
Expozițional ”Constantin Brâncuși”. Expoziția va avea loc în orașul Chișinău, la 15 iunie, 2020.

Deși recunosc că predarea prin rețelele sociale nu pot înlocui lecțiile obișnuite, elevii spun că este o experiență plăcută.

Această aplicație ZOOM este ușor de înțeles ne-am acomodat. Dar, totuși, sunt lecții la care necesită o tabără și un profesor alături.

De la început era dificil, dar acum ne-am deprins și credem că este o modalitate foarte utilă.

În general, lecțiile online sunt o oportunitate bună, atât pentru elevi, cât și pentru profesori, de a conlucra prin intermediul platformelor online.

Alternativa orelor tradiţionale a venit însă și cu mari bătăi de cap.

Ocupă mult timp transmiterea la profesori, verificarea. Profesorii sunt foarte încărcați.

RODICA BOGUȘ, profesor, Liceul Teoretic Ion Luca Caragiale, municipiul Orhei: Studierea față în față este mult mai importantă și mult mai productivă deoarece elevul ne vede, ne simte.

Totuși, lecțiile online presupun și o sintetizare bună a infomațiilor, astfel încât profesorii să se încadreze în timpul prevăzut pentru fiecare oră.

RODICA BOGUȘ, profesor, Liceul Teoretic Ion Luca Caragiale, municipiul Orhei: Firește că în 40 de minute nu reușim să predăm tot ce ne propunem noi într-o oră reală, dar încercăm să comasăm sarcinile și activitățile, ca elevul să iasă de la lecția online cu informația necesară.

Toate activitățile desfășurate cu ajutorul platformelor online sunt însă un exercițiu eficient pentru pretestările care, la fel, vor fi susținute de acasă de către elevi.

Eu nu știu cum va fi și cât de utile vor fi ele pentru noi.

RODICA BOGUȘ, profesor, Liceul Teoretic Ion Luca Caragiale, municipiul Orhei: Acum trebuie să ne asumăm responsabilitatea să învățăm de la distanță, astfel să reușim să susținem examenele.

Chiar și în regim online, în ceea ce privește temele pentru acasă și rezolvarea testelor de către elevi nu s-a schimbat practic nimic. Singura diferență este că toate activitățile sunt desfășurate cu ajutorul tehnologiilor informaționale.

Precizăm că, elevii care se pregătesc pentru examenele de competență și de Bacalaureat vor susține în acest an pretestările de acasă. Aceastea vor începe în data de 30 martie și se vor încheia în 10 aprilie. Din cauza epidemiei de coronavirus instituțiile de învățământ rămân închise până în data de 15 mai.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Deputatul Ștefan Gațcan a fost găsit la Iași | VIDEO

Deputatul Ștefan Gațcan se află la Iași și neagă faptul că ar fi fost sechestrat …