Știrea zilei

Laura Codruța Kovesi a câștigat procesul la CEDO împotriva statului român

Laura Codruța Kovesi câștigă procesul intentat statului roman la CEDO, pentru demiterea abuzivă din funcția de procuror-șef al DNA.

Cu unanimitate de voturi, Curtea a decis că reclamantei i s-a refuzat accesul la o instanță pentru a contesta încetarea prematură a mandatului său de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a opiniilor și pozițiilor pe care le-a exprimat public în calitatea sa profesională în ceea ce privește reformele legislative care afectează sistemul judiciar.Laura Codruța Kovesi nu a cerut despăgubiri statului roman, iar reparația este una morală, potrivit biziday.ro.

CEDO transmite că „încetarea prematură a mandatului reclamantei a fost o sancțiune deosebit de severă, care, fără îndoială, a avut un „efect înfiorător”, prin faptul că descurajează și alți procurori și judecători să participe la dezbaterile publice privind reformele legislative care afectează sistemul judiciar și, în general, privind aspecte referitoare la independența sistemului judiciar.”

Pe 22 februarie 2018, ministrul Justiției Tudorel Toader a propus revocarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef DNA. Motivele invocate – anchetarea de către DNA a OUG 13 și a hotărârilor de guvern, în cazul Belina.

Inițial, președintele Iohannis a refuzat să semneze decretul de eliberare din funcție. Speța a ajuns pe masa judecătorilor CCR, a căror decizie a înclinat în favoarea cererii lui Tudorel Toader. Judecătorii Curţii Constituţionale au scris în motivare că au constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA.

În iulie 2018, Klaus Iohannis a revocat-o pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA. Fostul procuror şef DNA a făcut o plângere către CEDO în care contestă modul în care a fost revocată din funcţie.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

COVID-19 în lume: Italia iese din carantina, proteste în Europa, sancțiuni dure în Qatar, arestări în Londra | VIDEO

Șefa guvernului belgian, venită în vizită la un spital din Bruxelles, a fost nevoită să …