Știrea zilei

La Orhei a fost dată în exploatare încă o stradă reparată capital | VIDEO

Dezvoltarea infrastucturii din Orhei continuă. La inițiativa fostului primar și actualul deputat, Ilan Șor, autoritățile municipale au finisat lucrările de renovare a străzii Eliberării. Cei 1200 de metri de drum care unesc cartierele Centru și Lupoaica au fost renovați de către autoritățile locale în timp record, iar oamenii vor avea nu doar un drum nou, dar și acces la conductele de apă și canalizare.

La festivitatea de inaugurare a fost prezentă toată administrația orașului, dar și oaspeți din Parlament. Aceștia au fost întâmpinați cu pâine și sare și multe cuvinte de mulțumire.

Deputata Marina Tauber a venit cu un mesaj pentru orheieni, din partea lui Ilan Șor.

MARINA TAUBER, vicepreședinte al Partidului Politic ”ȘOR”, deputat:

”Iubitul dvs. primar a rugat să vă transmit că la noi totul este Orhei, totul este bine, continuăm implementarea proiectelor de dezvoltare. Prin acțiunile care au derulat în ultimul timp, am devenit și mai puternici. Dumnealui își cere scuze pentru faptul că nu poate fi prezent la acest eveniment. Ilan Mironovici este alături de noi, dar la insistența echipei noastre s-a decis ca pentru o perioadă să evite ieșirile publice, m ai ales că se face presiune de la tribuna Parlamentului, din partea premierului Maia Sandu și a președintelui Igor Dodon. Și orice nu s-ar întâmpla, Orhei continuă să se dezvolte, iar drept dovadă este deschiderea străzii de astăzi. Continuăm să ne ținem promisiunile față de alegători.”

Primarul interimar, Diana Memeț, a menționat că în urma renovării străzii, a fost posibilă conectarea a peste 200 de familii la sistemul de canalizare și apeduct.

DIANA MEMEȚ, primar interimar al municipiului Orhei:

”Sunt bucuroasă că participăm împreună la un eveniment atât de important pentru că asta demonstrează că proiectele noastre continuă, că tot ce ne -am propus facem, că tot ce am început continuăm și vom duce la bun sfârșit. Asta pentru că avem un conducător atât de puternic în frunte și avem o echipă atât de profesionistă în spate. Și desigur pentru că vă avem pe dumneavoastră ca susținători.”

Pentru renovarea străzii Eliberării au fost utilizate 210 tone de asfalt, 260 tone prundiș și peste 80 de tone de nisip. La fel, asfaltul a fost turnat în două straturi, iar bordurile se întind pe un tronson de 2100 de metri.

Proiectele de infrastructură din Orhei au pornit în 2015, după ce Ilan Șor a fost ales primar de Orhei. La inițiativa fostului edil, în municipiu au pornit, în premieră, pentru întreaga țară, reconstrucția străzilor cu forțele și resursele proprii. Acest lucru le permite autorităților locale să asigure o calitate mai bună a lucrărilor.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

ANSA: Copiii din școli și grădinițe mănâncă prea multă pâine, dar puţine legume şi lactate | VIDEO

Multă pâine, crupe, paste făinoase și produse de patiserie în alimentația copiilor din școli și …