Știrea zilei

Judecătorii Curtei Constituționale, legitimați | VIDEO

Igor Dodon a vizitat Curtea Constituțională, unde a salutat colectivul instituției și Judecătorii recent desemnați. Șeful statului a înmânat legitimații judecătorilor Înaltei Curți. Amintim, concursul privind desemnarea judecătorilor la Înalta Curte a stârnit un val de critici dure. În timp ce Igor Dodon lăudă calităţile profesionale ale lui Vladimir Ţurcan, premierul Maia Sandu declara acum o lună că instituirea socialistului în fotoliul de preşedintel al Curţii este un lucru grav, care știrbește și mai mult încrederea în această  instituţie.

În cadrul întrevederii, șeful statului a atras atenția asupra rolului important pe care îl au acești judecători în restabilirea imaginii Curții Constituționale precum și a încrederii cetățenilor în  justiție.

Amintim că modul de organizarea a concursului prin care au fost desemnați judecătorilor la înalta  Curte, inclusiv numirea lui Vladimir Țurcan în fruntea instituției,  a adus după el un val de critici. Astfel, președintele Curții, Vladimir Țurcan, a fost votat de cel puțin 4 din cei 6 magistrați de la Înalta Curte. Judecătorul de la Curtea Constituțională, Liuba Șova, a declarat atunci la un post de televiziune că alegerea lui Vladimir Țurcan la funcția de președinte al Curții ar fi fost aranjată și că votul a fost rezultatul unei decizii luate din timp. Judecătoarea a recunoscut că a primit un mesaj , de la un angajat al Parlamentului, care îi sugera să-l înainteze  pe Vladimir Țurcan la funcția de președinte, iar acesta o va numi președintă în absența lui.

Socialistul Țurcan a fost ales președinte al Curții Constituționale, după ce mai multe persoane din anturajul lui Igor Dodon au preluat, în ultimele trei luni, funcții importante, începând cu liderul PSRM, Zinaida Greceanîi care a devenit președinte al Parlamentului. Totodată, consilierul lui Igor

Dodon, Ruslan Flocea, a ajuns, urmare a unui concurs controversat, director al Centrului Național Anticorupție. Asta pe fundalul angajamentului asumat de noua guvernare de a scoate instituțiile  statului de sub influență politică.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

VIDEO | Ilan Șor prezintă o nouă dovadă incontestabilă a presiunilor pe care le exercită Dodon asupra Curții de Apel Cahul

Liderul Partidul Politic „ȘOR”, deputatul Ilan Șor a prezentat vineri, 3 aprilie, noi dovezi ce …