Știrea zilei

Jizdan: 37 de posturi instalate de Tiraspol sunt ilegale. Solicităm ca în 3 zile să-și revizuiască atitudinea

Deputatul democrat Alexandru Jizdan a anunțat în cadrul unui briefing de presă că, 37 de posturi au fost instalate de către Tiraspol, fiind „o ilegalitate şi o încălcare a drepturilor omului şi cere înlăturarea acestora”, scrie cotidianul.md.

Jizdan a precizat că a discutat și cu vicepremierul pentru reintegrare, Cristina Lesnic, referitor la situaţia din Zona de Securitate şi activitatea forţelor de menţinere a păcii.

„Escaladarea situaţiei în Zona de Securitate prin acţiunile ilegale ale Tiraspolului vor conducere la compromiterea măsurilor de încredere între ambele maluri ale Nistrului”, a declarat Jizdan.

Potrivit deputatului, posturile vamale au fost instalate în mod unilateral pe perioada stării de urgență și după ce aceasta s-a încheiat.

„Condamnăm cu vehemenţă încercările de a sfida, într-o perioadă sensibilă, prin utilizarea contextului pandemic a situaţiei din regiune şi de a ,,investi” ilegal cu funcţii de control şi evidenţă a cetăţenilor care traversează linia administrativă ”, a menționat Alexandru Jizdan.

În cadrul briegingului, Jizdan a menționat că „încercările de sfidare a operaţiunii de pacificare pe râul Nistru şi tensionarea situaţiei în localităţile din Zona de Securitate prin îngrădirea liberii circulaţiei, dar şi ieşirea observatorilor militari la faţa locului pentru fixarea şi documentarea incidentelor constituie un abuz şi o încălcare gravă a tuturor actelor normative şi angajamentelor statutare”.

Astfel, a fost solicitat ca în termen de 3 zile, Tiraspolul să-şi revizuiască atitudinea în raport cu cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului şi să revină la un proces calm şi paşnic de soluţionare a diferendului transnistrean.

„Misiunea OSCE în Republica, precum şi toţi actorii din formatul 5+2 urmează să ia act de îngrijorarea Chişinăului cu privire la cele 37 posturi ilegale şi la politica distructivă orientată către cetăţenii Republicii Moldova de pe ambele maluri ale Nistrului. Este încurajată implicarea Reprezentantului Special al OSCE pentru problema transnistreană în soluţionarea prioritară a acestei situaţii, dar şi monitorizarea Consiliul Europei şi a agenţiilor specializate ale ONU cu privire la respectarea drepturilor omului”, a conchis deputatul democrat.

De asemenea, s-a solicitat tuturor organismelor internaţionale în materia drepturilor omului să sprijină acţiunile Guvernului şi ale Parlamentului, precum şi eforturile de restabilire a situaţiei în Zona de Securitate şi să condamne comportamentul Tiraspolului care obstrucţionează procesul de negocieri şi respectarea drepturilor omului.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Procuratura Generală: 16 reținuți printre care 4 polițiști – rezultatul celor 31 de percheziții în dosarul „Metalferos” | VIDEO

16 reținuți printre care 4 polițiști. Este rezultatul celor 31 de percheziții în dosarul „Metalferos”, …