Știrea zilei

Iurie Reniță spune cum a făcut rost de imaginile video în care se vede cum lui Igor Dodon i se oferă o sacoșă

Imaginile video cu discuția dintre Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc au ajuns la deputatul Iurie Reniță prin intermediul căsuței poștale de la Parlamentul Republicii Moldova. Deputatul spune că stick-ul de memorie pe care se aflau imaginile video a ajuns în posesia sa săptămâna trecută fără a fi însoțit de un mesaj. Astfel, acesta nu știe cine este expeditorul, notează IPN.

„Am văzut abordările unor politicieni, ale unor experți enciclopedici că acordă atenție acestui aspect pur tehnic și nu conținutului mesajului pe care l-am prezentat. Fiecare deputat în Parlamentul Republici Moldova își are o lădiță poștală unde toate documentele sunt aduse și puse acolo. Accesul este liber, nu este limitat ”, a declarat Iurie Reniță în cadrul unei emisiuni televizate.

Deputatul afirmă că a trimis o adresă Procuraturii Generale pentru a se expune pe marginea veridicității acestor imagini. Tot instituția în cauză ar trebui să se expună și pe partea aspectelor legale, precizează oficialul.

„Scopul meu nu a fost să dau o apreciere juridică, legală. De aceea, am spus că nu intenționez și nu e dreptul meu, și respect această separare a puterilor ca Procuratura să se ocupe exclusiv de aspectele legale. În ce mă privește ca politician, îmi revine această responsabilitate de a prezenta un mesaj politic. Eu voi prezenta Procuraturii demersul respectiv ca să ne clarificăm, evident că nu voi lăsa doar acea prezentare publică. Voi solicita conform Legii cu privire la statutul deputatului să verifice ca să fie respectate procedurile legale”, a adăugat acesta.

Iurie Reniță spune că existau suficiente temeiuri politice și interes pentru a aduce în vizorul public acele imagini video. „Nu este pentru prima dată când Igor Dodon este bănuit de acte de corupție. Nu am calitatea de procuror în niciun caz. Sunt deputat, politician și diplomat, pe aceste aspecte mă expun. Dodon și Plahotniuc, și Iaralov, și alții din gașca lor coruptă nu apar pentru prima dată în acest video. Este un subiect de maximă actualitate și interes social, dar și politic”, a spus deputatul.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Tot mai mulți primari aderă la Partidul Politic „ȘOR”. Ilan Șor: Putem să renaștem țara. Și cu siguranță o vom face | VIDEO

Echipa partidului Politic ”ȘOR” își mărește rândurile. În ultimele săptămâni, 16 primari și mai mulți …