11 decembrie 2019, miercuri
Știrea zilei

Italia, paralizată de ninsori. Cod roșu de avalanșe | VIDEO

După ce Veneția a fost afectată de cele mai grave inundații din ultimii 150 de ani, Italia se confruntă acum cu ninsori masive, care au paralizat drumurile, informează Hotnews. În nordul țării s-au înregistrat avalanșe, iar o localitate a fost măturată de un râu de zăpadă amestecată cu pietre și crengi. Zăpada a atins un metru și jumătate înălțime, iar autoritățile au emis cod roșu de noi avalanșe.

Cele mai mari probleme sunt în nordul Italiei, acolo unde avalanșele și copacii doborâți sub greutatea zăpezii au blocat zeci de drumuri. O avalanșă a măturat duminică dimineață localitatea Val Martello din Tirolul de Sud, după ce, în ultimele zile, a nins din abundență.

Localnicii s-au trezit cu un râu de zăpadă amestecată cu roci și crengi, care coborau la vale pe străzile din sat. Zăpada desprinsă de pe munte a blocat drumurile și a avariat mai multe case. Localitatea este acum izolată de lume, iar oamenii nu pot ieși din case și curți, pentru că omătul a blocat totul în cale. Școlile și magazinele sunt închise.

Echipele de salvare intervin cu greu în zonă. Autoritățile locale au emis avertizări de cod roșu și atrag atenția că noi avalanșe sunt așteptate în orele următoare.

Pompierii au fost chemați să intervină în sute de cazuri. Tot din cauza căderii abundente de omăt, peste 11 mii de locuințe au rămas fără energie electrică în Tirolul de Sud.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Bărbatul care a ucis 6 oameni într-un spital din Cehia s-a sinucis înainte să fie prins de polițiști | Update

Cel puțin 6 oameni au murit după o serie de împușcături care au avut loc …