Știrea zilei

Investitorul Aeroportului Internațional Chișinău a solicitat permisiunea de a construi noul Terminal

Pachetul de acte pentru construcția noului Terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Chișinău a fost depus la Primăria Chișinău

Pachetul de documente, inclusiv schița proiectului și actele necesare pentru dobândirea titlului de proprietate asupra terenului pentru construcția noului Terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Chișinău (AIC), a fost transmis Primăriei mun. Chișinău în vederea obținerii Certificatul de urbanism.

Proiectul conceptual al Terminalului de pasageri al AIC a fost elaborat de biroul de arhitectură „Arhistrat”, în parteneriat cu firma de proiectare „Archform Arhitect”. Proiectul este unic în Republica Moldova. Până acum, ceva similar nu a fost construit în țara noastră.

După obținerea Certificatului de urbanism, compania concesionară, care administrează Aeroportul Internațional Chișinău, va elabora documentația detaliată de proiectare și construcție a noului Terminal.

Viitorul Terminal ar urma să aibă o suprafață nu mai mică de 32 mii de m.p. și va putea deservi anual 4,2 milioane de pasageri, cu posibilitatea de extindere până la 4,5 milioane de pasageri către 2035. De asemenea, va fi amenajată o parcare auto, inclusiv pentru transportul public.

Construcția va fi executată în mare parte din sticlă și metal. Terminalul va avea trei nivele sub cota zero și trei nivele deasupra cotei zero.

Recent, noul investitor al AIC, omul de afaceri rus Andrei Goncearenko, a anunțat că intenționează să aloce peste 200 de milioane de euro din fondurile proprii pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportului, inclusiv pentru construcția unui nou terminal.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Încă 151 de persoane s-au infectat cu COVID-19. Bilanțul deceselor ajunge la 233

Încă 151 de noi cazuri de coronavirus au fost înregistrate astăzi, după procesarea a 1.267 …