20 septembrie 2019, vineri
Știrea zilei

Intoxicație la o grădinița din Chișinău. Numărul victimelor crește | VIDEO Update

Intoxicație în masă la grădinița nr.101 din comuna Băcioi. După ce ieri, 25 de copii, dar și doi angajați ai instituției au ajuns la spital, astăzi alți doi micuți sunt în drum spre spital, iar trei sunt examinați de medicul de familie, cu posibilitatea de a fi și ei internați.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, cei 25 de copii care au fost spitalizați au vârstele cuprinse între 2 și 6 ani. Împreună cu cele două persoane adulte, prezentau diaree frecventă, febră, slăbiciune generală, cefalee, greţuri și vomă. În prezent, persoanele care au solicitat asistenţă medicală primesc tratamentul necesar și se află sub supravegherea medicilor, iar specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică au colectat probe pentru investigaţii de laborator de la bolnavi şi produse alimentare. Primarul localității, Vitalie Șalari spune că deocamdată nu se cunoaște cauza intoxicării, însă speră foarte mult ca organele competente să stabilească cauza.

VITALIE ȘALARI, primarul comunei Băcioi: „Sper foarte mult ca într-un termen rezonabil să fie afișate și să cunoaștem care sunt rezultatele. Să fie identificată și sursa de intoxicație, fie că-i prepararea bucatelor în necorespundere cu normele sanitare sau sursa poate fi un angajat, un copil sau alte circumstanțe.”

Potrivit lui Șalari, activitatea grădiniței a fost sistată temporar, până la identificarea surselor de intoxicație. De asemenea, Șalari declară că un asemenea caz până acum în comuna Băcioi nu a avut loc.

 

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Vine înghețul la noapte

Gata cu vremea frumoasă – în această noapte temperaturile vor coborî sub pragul înghețului. Potrivit …