Știrea zilei

Întâlnire secretă la Parlament. Democrații și socialiștii pun la cale formarea unei noi coaliții? | VIDEO

Întâlnire secretă la Parlament. Deputați socialiști și democrați s-au văzut în această seară cu președintele Igor Dodon. Nu se știe deocamdată care este motivul întrevederii, totuși aceasta are loc la scurt timp după ce democrații au declarat că sunt gata să negocieze intrarea la guvernare. Potrivit unor surse, părțile ar discuta despre crearea unei noi alianțe de guvernare. Reporterul nostru, Carolina Bețivu are mai multe detalii. Carolina te ascultăm.

Bun găsit tuturor. Într-adevăr, mai mulți deputați socialiști și democrați s-au întâlnit în această seară cu Igor Dodon în incinta Parlamentului. Președintele a fost surprins de camera noastră de vederi cum intră prin spatele clădirii. Tot acolo se află și premierul, Ion Chicu. Presa nu a fost informată, iar noi nu am fost lăsați să intrăm la întâlnire. Totuși, acces au avut doar echipele NTV și Accent TV, posturi de televiziune apropiate socialiștilor.

Potrivit unor surse, părțile negociază condițiile de formare a unei noi coaliții între PSRM și PDM. Acum câteva zile Pavel Filip declara că democrații ar fi gata să negocieze intrarea la guvernare. Anterior însă, atât democrații cât și Igor Dodon au recunoscut că au întrevederi permanente, dar nu au oferit informații concrete despre ce discută, negând totuși că ar pune la cale o nouă alianță de guvernare. Am reușit totuși să discutăm cu 2 deputați care însă neagă că ar fi discutat despre o posibilă alianță.

VLAD BATRÎNCEA, deputat PSRM: Am discutat conlucrearea în această sesiune parlamentară, am discutat multe chestii tehnice, am discutat activitatea Guvernului, de aceea că acest Guvern a fost susținut de socialiști împreună cu cei din Partidul Democrat. Pe agendă sunt mai multe chestiuni, inclusiv legate de unele proiecte importante, economice, politica bugetar-fiscală. De fapt, nimic excepțional nu s-a produs.

ALEXANDR CAUIA, vicepreședintele PDM,deputat: Este doar o discuție, fără nici un fel de partid nou, fără nici un fel de coaliție. – Despre ce ați discutat? – Despre multe lucruri simpatice a vorbit și domnul președinte Dodon și domnul Pavel Filip. Și în comunicatul de presă o să vedeți absolut tot. – se discută despre formarea unei coaliții cu PSRM? – Se discută despre multe lucruri frumoase pentru binele tuturor cetățenilor RM, dar încă nu despre coaliție.

Președenția a emis un comunicat oficial, în care anunță că la întrunire s-a discutat despre activitatea Parlamentului și Guvernului în viitorul apropiat. Este pentru prima dată când instituția vine cu asemenea precizări după astfel de întâlniri.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Parlamentul, „paralizat” și astăzi. Opoziția: Guvernul, sub unele intenții „nobile” și „bune” vrea să ascundă scheme de afaceri | VIDEO

Parlamentul a fost „paralizat” și astăzi. La fel ca ieri, deputații din opoziție au boicotat …