Știrea zilei

Inspectorii ANSA „au cumpărat” băuturi alcoolice după 22:00 din câteva unităţi comerciale

În perioada 05 – 15 martie 2019 au fost efectuate controale la 12 unităţi comerciale, inclusiv benzinării, privind respectarea legislaţiei în vigoare „cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice”, ca urmare s-a constatat, că în 11 unităţi au fost comercializate băuturi alcoolice după orele 22:00, cum ar fi: vin spumant, vin, bere, băutură slab alcoolică.

De asemenea, au fost constatate şi alte încălcări, după cum urmează:

  • Neeliberarea bonului de casă;
  • Lipsa registrului de reclamaţii;
  • Lipsa documentelor de provenienţă pentru produse alcoolice în incinta unităţii.

Urmare a controalelor efectuate, au fost întocmite acte de constatare, Procese-verbale de control cu prescripţii şi contravenţie. Încălcările depistate în urma controalelor sus-menționate cad sub incidența Codului Contravențional al RM, care prevede sancțiuni sub formă de amendă de la 18 până la 300 de unități convenționale.

Dosare cu contravenţiile depistate au fost remise către organe competente pentru examinare şi decizie: Agenţia pentru protecţia consumatorilor şi supravegherea pieţei, Ministerul Afacerilor Interne.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Șeful Poliției Criminale de la Criuleni, reținut chiar în timpul orelor de lucru

Șeful Poliției Criminale din cadrul IP Criuleni a fost prins de ofițerii Serviciului Protecție Internă …