Știrea zilei

Încă două localități din Moldova, în carantină | VIDEO

Situația epidemiologică din țară se agravează de la o zi la alta. Din cauza noului tip de coronavirus, încă două localități au intrat în carantină. Este vorba despre satul Talmaza, din raionul Ștefan Vodă și satul Pohorniceni, din raionul Orhei. Decizia a fost luată de Comisiile pentru Situații Excepționale din raioane în comun cu autoritățile locale, după ce au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu virusul periculos.

Localitatea Talmaza din raionul Ștefan Vodă a intrat în carantină pentru o perioadă de 40 de zile. O dispoziție în acest sens a fost semnată de primarul localității Eugeniu Prureanu, după ce în sat au fost confirmate cinci cazuri de coronavirus. Drept urmare, la intrarea și ieșirea din Talmaza au fost instalate trei puncte de control. Toate persoanele sunt verificate, iar accesul este permis doar celor care au necesități speciale, cum sunt pompierii, polițiștii, medicii, dar și cei care efectuează lucrări agricole.

În carantină a fost plasat și satul Pohorniceni, din raionul Orhei, după ce în localitate a fost înregistrat un caz de COVID -19. Comisia pentru Situații Excepționale din raion informează că este vorba despre o persoană de 41 de ani, care a revenit din Franţa în data de 17 martie. Aceasta a intrat în țară cu mașina personală. Primele semne de boală au apărut peste două zile, iar a treia zi a fost transportată la spital, unde a și fost diagnosticată cu noul tip de coronavirus. Potrivit specialiștilor, starea de sănătate a pacientului este de gravitate medie. Bărbatul a fost în contact cu familia, soţia şi cei doi copii ai săi, de 4 şi 6 ani, dar și cu alte 15 persoane din sat. Aceștia însă, deocamdată, nu prezintă semne asociate cu infecția de coronavirus.

În raionul Orhei, sunt monitorizate de medicii de familie 803 persoane, care au revenit din țările cu risc sporit de infecție și 10 care au intrat în contact cu cei contaminați de COVID-19. În prezent, în raionul Ștefan Vodă sunt confirmate șapte cazuri de infecție cu noul coronavirus, iar în raionul Orhei, un caz.

Precizăm că, până în acest moment în carantină sunt plasate încă două sate din raionul Hîncești și o localitate din raionul Sîngerei.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

284 cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, si alte 5 decese au fost înregistrate

Alte 284 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, …