Știrea zilei

În Taraclia au început ample lucrări de amenajare și de înverzire a orașului

În următoarele luni, în orașul Taraclia vor fi alocați 700 de mii de lei pentru efectuarea unor ample lucrări de amenajare și înverzire a localității. Despre aceasta a anunțat primarul orașului, Veaceslav Lupov, ales din partea Partidului „ȘOR”. Edilul a menționat că primăria a soluționat o problemă mai veche – a angajat suficienți lucrători pentru salubrizarea și amenajarea localității.

La sfârșitul anului trecut, când Veaceslav Lupov a fost ales primar, în Taraclia erau numai doi măturători. Acum de amenajarea orașului se ocupă o echipă formată din 15 angajați cu care primăria a încheiat contracte individuale. Grație acestui fapt, au loc cu regularitate lucrări de salubrizare a orașului, sunt plantați copaci și flori.

„În sfârșit, carul s-a urnit din loc. Noi am început lucrările de amploare ce țin de amenajarea orașului. Avem de gând să mai angajăm o echipă de lucrători, care se va ocupa numai de înverzirea orașului. Taraclia va deveni un oraș înfloritor”, a spus primarul.

Concomitent, în oraș este reparat stadionul și câteva străzi. În plus, în fază finală este instalarea iluminatului stradal – toate aceste proiecte sunt implementate cu susținerea Partidului „ȘOR”. Liderul formațiunii, Ilan Șor a promis că orașul va fi iluminat în întregime în ajunul Zilei Independenței.

partidulsor.md

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Lux pe timp de pandemie. În timp ce țara este afectată de o criză economică profundă, Dodon și familia sa își etalează pe rețelele de socializare ceasurile și hainele, care costă de câteva ori mai mult decât salariul unui muncitor de rând | VIDEO

Lux pe timp de pandemie. În timp ce țara este afectată de o criză economică …