30 noiembrie 2019, sâmbătă
Știrea zilei

RCA și Cartea Verde s-ar putea scumpi | VIDEO update

Lovitură pentru șoferi. Prețul la asigurarea RCA și Cartea Verde ar putea crește. Asta după ce, deputații au decis să anuleze o serie de modificări efectuate la Legea Asigurărilor de către foștii legislatori. Potrivit majorității parlamentare, micșorarea tarifelor a avut o conotație politică, iar actuala guvernarea vrea să facă ordine pe această piață, chiar dacă conștientizează de scumpirile inimente.

Deputații din alianța ACUM-PSRM au votat pentru ca blokerii și companiile de asigurare să poată din nou să vândă asigurări obligatorii RCA și Cartea Verde, ei fiind excluși din acest  proces în noiembrie 2018. Acest lucru a dus atunci la micșorarea prețurilor la asigurări.

Igor Munteanu: „Ieftinirea cu 15% în ajun de alegeri a asigurărilor RCA și Cartea Verde a avut un scop politic. Ceea ce noi propunem este să revenim la versiunea anterioară a  acestor modificări.”

Andrian Candu: „Prin modificările care au fost făcute, indiferent de contextul electoral sau nu, cetățenii s-au bucurat de o reducere semnificativă la polița de asigurare obligatorie pentru automobile RCA. Ați luat în considerare că după aceste modificări prețurile la RCA vor crește?”

Astfel, majoritatea parlamentară se preocupă de activitatea intermediarilor de pe piața  asigurărilor și evită să spună că tarifele la polițele de asigurări vor crește.

Marina Tauber: „Cum va afecta această inițiativă legislativă prețurile de pe piața respectivă?”

Igor Munteanu: „O analiză de impact profund o vom face în următoarele luni.”

În prezent, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă costă 704 lei, iar cea externă între 30 și 500 de euro, în funcție de țările în care doresc să meargă șoferii. Anterior, noul ministru al Economiei a anunțat că ne așteaptă scumpiri la transport și gazele naturale. Totodată,  furnizorii de energie electrică au cerut deja o majorare cu 13 la sută a curentului.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Banca Mondială prognozează pentru Moldova în 2020 o creștere economică

Banca Mondială prognozează o creștere economică de 3,6 % în anul 2020 și 3,8 % în …