Știrea zilei

Ilan Șor: Igor Dodon a uzurpat puterea în stat și a privatizat justiția | VIDEO

Șeful statului Igor Dodon a uzurpat puterea în stat și a „ privatizat justiția”. Declarația a fost făcută de președintele Partidului ”ȘOR”, Ilan Șor, adresându-se miilor de protestatari, care s-au adunat la Curtea de Apel Chișinău și au cerut ca instanța să nu admită scoaterea din cursa electorală de la Hîncești a candidatului formațiunii Vitalie Balinschi. Nici deputații socialiști și nici purtătorul de cuvânt al președinției, Carmena Sterpu, au refuzat să comenteze acuzațiile.

Președintele Partidului ”ȘOR”, Ilan Șor, a declarat în fața miilor de cetățeni că Igor Dodon este cel care intenționează să-l scoată pe Vitalie Balinschi din cursa electorală.

ILAN ȘOR, președintele Partidului Politic ”ȘOR”, deputat: Dodon astăzi practic a uzurpat puterea în stat, nu există astăzi democrație. Dodon dacă-și dorește – scoate pe cine vrea din alegeri, dacă vrea – lasă pe cine vrea în cursă. Așa nu mai poate continua. Noi vom demonstra că el nu este rege.

Politicianul a mai remarcat că autoritățile au încercat să împiedice desfășurarea unei acțiuni pașnice de protest, pentru că se tem de nemulțumirea poporului.

ILAN ȘOR, președintele Partidului Politic ”ȘOR”, deputat: Noi ne-am adunat astăzi ca să apărăm democrația în Moldova, să apărăm libertatea, deoarece în țara noastră, pe zi ce trece, este mai rău. Dacă va continua astfel, noi vom fi nevoiți să scoatem masiv oameni în stradă. Astăzi noi apărăm țara noastră de haos și fărădelege. 

Totodată, deputații partidului ”ȘOR” cred că prin astfel de acțiuni Igor Dodon ar încerca să obțină un scor bun la alegeri.

MARINA TAUBER, vicepreședintele Partidului Politic ”ȘOR”, deputat: Toate aceste acțiuni au drept scop obținerea unui nou mandat de șef al statului la alegerile prezidențiale din toamna acestui an și, desigur, rezultatele care sunt așteptate de Dodon la eventualele alegeri anticipate.

Am încercat să obținem o reacție de la mai mulți deputați PSRM, însă Vasile Bolea, Bogdan Țârdea și Vlad Bătrâncea au refuzat să comenteze acuzațiile.

VLAD BĂTRÂNCEA, deputat PSRM: Nu-mi este interesantă această formațiune politică și nu comentez.

Am încercat să obținem o reacție și din partea purtătorului de cuvânt al Președinției, Carmena Sterpu, această însă ne-a declarat că nu comentează acțiunile formațiunilor politice.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Ștefan Gațcan a revenit în Parlament. Deputatul a stat tăcut toată ședința, iar în locul lui au vorbit socialiștii | VIDEO

Deputatul dispărut Ștefan Gațcan a revenit în Parlament. Acesta nu a fost surprins în momentul …