Știrea zilei

Ilan Șor: Dețin informații că Igor Dodon ar negocia eliberarea lui Platon | VIDEO

Copia unui nou document făcut public de liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, în cadrul unei intervenții video, confirmă declarațiile acestuia, de săptămâna trecută, potrivit cărora unii foști funcționari ai Băncii Naționale a Moldovei au fost direct implicați în frauda bancară și în obținerea creditului de urgență, care a fost gestionat netransparent și fraudat. Șor a vorbit despre faptul că președintele, Igor Dodon, ar negocia eliberarea din închisoare a lui Veaceslav Platon, unul dintre autorii furtului miliardului. Solicitată de postul nostru de televiziune, purtătorul de cuvând al președintelui, Carmena Sterpu, a declarat că nu comentează declarațiile politicienilor.

Ilan Șor a prezentat copia demersului, semnat de fostul șef al unei direcții de la BNM, Ion Ropot, administratorul special al Băncii de Economii. Documentul este din data de 27 noiembrie 2014, atunci când procesul de devalizare a Băncii de Economii, Unibank și Banca Socială era în plină desfășurare, în perioada în care Ilan Șor și acționarii privați nu mai luau decizii la cele trei instituții bancare.

ILAN ȘOR, președintele Partidului Politic ȘOR:  Ei ne-au exclus pe noi și în aceeași zi au cerut primii bani. Acești bani au fost cheltuiți când noi nu mai eram la bancă. Au fost cheltuiți de domnul Ropot. Nici acționarii băncii, nici eu, nu am cerut bani din buget. Au fost ceruți de către Banca Națională, care i-a și cheltuit cum a considerat.

Potrivit lui Ilan Șor, funcționarii BNM au acționat în interesele lui Veaceslav Platon, așa cum o bună parte din suma preluată a fost imediat transmisă băncilor, care în acea perioadă erau controlate de el.

ILAN ȘOR, președintele Partidului Politic ȘOR: Dețin informații că Dodon negociază eliberarea lui Platon. În prezent, ei nu se pot înțelege, deoarece nu au încredere reciprocă. Ei deja s-au înșelat reciproc o dată.

Președintele Partidului „ȘOR ” a reamintit сă la conferința de presă, de acum o săptămână, a promis să fie prezent în sala de judecată, doar în cazul în care procesul va fi unul public, iar la ședință vor fi prezenți jurnaliștii și reprezentanții societății civile.

ILAN ȘOR, președintele Partidului Politic ȘOR: Asta mă face să cred că statul nu este interesat, nici de returnarea miliardului furat, nici să audă adevărul în instanță în ședințe publice, deoarece nu au ce îmi încrimina. Ei au nevoie de o răfuială politică.

Totodată, Ilan Șor a reamintit că a propus o soluție pentru întoarcerea banilor furați, mai exact, să fie întoarse licențele Băncii de Economii, Unibank și Băncii Sociale și foștii acționari să reîntoarcă împrumuturile nefavorabile. Autoritățile nu s-au arătat însă interesate de această propunere, iar Ilan Șor crede că acestea nu sunt interesate de returnarea banilor.

Precizăm că, a doua zi după conferința de presă susținută de Ilan Șor, procurorii au descins la BNM. Au fost reținuți mai mulți foști și actuali funcționari ai instituției, printre care Emma Tăbârță și Ion Ropot. Până la aceste acțiuni, pe internet au fost publicate documente, care aprobă faptul că toate companiile afiliate lui Ilan Shor au rambursat împrumuturile luate de la cele trei bănci și au plătit dobânzi.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Câte cazuri de Covid-19 sunt active și care este repartiția lor pe raioane

După mai bine de 4 luni, de la depistarea primului caz de Covid-19, aproape 20 …