Știrea zilei

Avia Invest: Bani sunt, luați cât doriți!

Compania Avia Invest reclamă presiuni și abuzuri mari din partea autorităților statului, în special a președintelui Igor Dodon și amenință cu un proces costisitor la o curte internațională de arbitraj.

Reprezentanții companiei s-au referit, într- o conferință de presă, la ultimele declarații și decizii ale autorităților – declarațiilor lui Igor Dodon prin care a anunțat că se pregătește declararea insolvabilității companiei concesionare a Aeroportului Chișinău, dar și declarația de luni a premierului Ion Chicu despre faptul că procedura va începe imediat. „Aceste acțiuni pot fi calificate ca metode de raider, care au complicat activitatea Avia Invest și așa afectată total de pandemie. Este foarte clar că sunt parte a unui scenariu distructiv și este coordonat de la cel mai înalt nivel”, a declarat directorul companiei, Boris Salov.

În acest context, el s-a referit și la situația create în care compania deține resurse financiare necesare, dar nu le poate utiliza pentru achitarea datoriilor față de stat, deoarece tot statul împiedică utilizarea acelor bani, fiind vorba de aproape 4 milioane de euro.

„Avia Invest nu poate primi 2 milioane de euro pe care trebuie să le achite Air Moldova care are datorii, deoarece banca a blocat acești bani. Tot așa, alți 1,75 milioane de euro, transferați de unul din acționarii companiei, Andrei Goncearenco sunt blocați la o altă bancă. Este o situație absurdă când bani sunt, dar nu-i putem utiliza, inclusiv bani de la propriul acționar. Așa ceva este posibil doar în urma implicării statului”, a declarat Sarov.

„Deja putem afirma că sunt blocați la comandă, ținând cont de declarațiile lui Igor Dodon că există un plan elaborat și trei căi pe care le-ar discuta cu autoritățile de stat pentru a face în fel și chip ca Avia Invest să rămână fără bunurile sale”, a declarat avocatul Victor Panțâru.

Compania consideră că amenințările deschise din partea autorităților au determinat-o să se adreseze Curții de Arbitraj de la Stockholm și nu exclude că se va adresa și altor instanțe internaționale, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde Moldova a pierdut anterior câteva cauze similare.

„Concluzia este că statul nu face nimic altceva decât să concerteze un atac asupra companiei pentru a lua bunurile acesteia. Nu poate fi neglijat faptul că SRL Avia Invest a investit bani și are un plan de afaceri. Noi chiar credem sincer în aceea că instanțele de judecată vor da dovadă de stoicism și nu vor fi manipulate de politic în sensul aprobării unor acte care ulterior vor fi contestate. Chiar dacă nu vom găsi dreptatea la nivel național, o vom găsi la nivel internațional. Abuzurile sunt de o manieră nemaiîntâlnită până acum”, a precizat Victor Panțâru.

Compania Avia Invest a devenit concesionara Aeroportului Internațional Chișinău în vara anului 2013. Acordul de concesiune a fost încheiat pentru o perioadă de până la 49 de ani.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Îmbulzeala de la bâlciul din lavandă a impus autoritățile să vină cu noi restricții pentru zonele de agrement

Activitatea parcurilor de distracţii a fost interzisă, iar bâlciurile nu vor mai putea fi organizate. …