Știrea zilei

Igor Dodon, acuzat de PPDA că ar fi privatizat exportul fructelor moldovenești în Federația Rusă | VIDEO

Partidul Demnitate și Adevăr îl acuză pe Igor Dodon că ar fi privatizat exportul fructelor moldovenești în Federația Rusă, în detrimentul intereselor producătorilor. Andrei Năstase susține că, în prezent, nu există o transparență în acest sens și va cere demisia ministrului agriculturii, dacă situația nu va fi remediată. Șeful statului a respins acuzațiile.

Potrivit liderului PPDA, Andrei Năstase, după constituirea Guvernului Chicu procedura actualizării listei producătorilor moldoveni, care pot exporta fructe în Federaţia Rusă, a devenit absolut netransparentă, iar la mijloc ar sta interesele meschine ale președintelui Igor Dodon.

ANDREI NĂSTASE, lider PPDA: Din surse demne de încredere cunoaștem că ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a intervenit în proces depășindu-și atribuțiile. În consecință, în Federația Rusă a fost trimisă o cu totul altă listă a exportatorilor. Cele spuse mai sus confirmă fără echivoc informația că exportul producției pomicole moldovenești a fost privatizat de către Igor Dodon. 

De asemenea, deputatul PPDA Alexandru Slusari a declarat că atunci când era vicepreședinte al Parlamentului a negociat, la Moscova, extinderea listei exportatorilor de fructe în Rusia, de la 130 la peste 500 de companii. În replică, șeful statului a spus că:

IGOR DODON, președintele Republicii Moldova: Nu poate fi coordonat de nimeni niciun fel de export. Noi pledăm pentru liberalizarea totală a exportului în Federația Rusă. Mă bucur că anul trecut am obținut exportul fără taxe vamale. Vă amintesc că producătorii moldoveni au beneficiat de circa 400 de milioane de lei economie, pentru că au fost scoase taxele la export în Federația Rusă. 

PPDA cere explicații de la ministrul agriculturii, Ion Perju, și de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, pe marginea acestui subiect, în caz contrar ei vor solicita demisia ministrului. Părțile vizate nu ne-au putut oferi mai multe detalii la acest subiect.

ECATERINA GRIGOREAN, ofițer de presă MADRM sincron telefonic: Serviciul de presă al ministerului nu poate să comenteze declarațiile politicienilor, pentru că ministerul nu este o organizație politică. 

Producătorii moldoveni exportă în proporție de 90-95 % din producția de mere în Federația Rusă. De asemenea, 50% dintre strugurii proaspeți ajung pe piața din Rusia și Belarus.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Exclusiv: Detalii tulburătoare, povestite de moldoveni stabiliți în Italia | VIDEO

Oameni panicați, izolați în case, rafturi goale prin magazine și criză de măști în farmacii. …