Știrea zilei

Hotărârile emise de Curtea Constituțională nu pot fi atacate in alte instanțe: Judecătoria Chișinău nu mai poate examina cererea depusă de Vladimir Țurcan | VIDEO

Instanțele judecătorești din Moldova nu au dreptul să examineze și să emită hotărâri în legătură cu alegerea sau demiterea președintelui Curții Constituționale, deoarece hotărârile Înaltei Curți sunt definitive și nu pot fi atacate.

O hotărâre în acest sens a fost pronunțată astăzi de CC în urma unor sesizări depuse de patru deputați. Instituția a mai decis că un eventual control judecătoresc al actelor emise de Înalta Curte ar însemna o imixtiune în activitatea ei.

În urma acestei hotărâri, deputatul PAS Sergiu Litvinenco, autorul uneia dintre sesizări, a scris pe rețelele de socializare că Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, nu mai poate examina cererea depusă de Vladimir Țurcan prin care a solicitat anularea hotărârilor privind destituirea sa din funcția de șef al Înaltei Curți și numirea unui nou președinte.

În luna mai, fostul socialist a contestat la Curtea Constituțională destituirea sa din funcție, iar pentru că cererea sa a fost declarată inadmisibilă, Țurcan s-a adresat în instanță.

 

  •  
  •  
  • 2
  •  

Citește și

Țigările și produsele din tutun nu mai pot fi plasate la vedere în spațiile comerciale | VIDEO

Țigările și produsele din tutun nu mai pot fi plasate la vedere în spațiile comerciale. …