Știrea zilei

Grupul „Pro Moldova” se adresează CC: Nu mai vor ca Dodon să determine politica externă a statului

Deputații grupului parlamentar „Pro Moldova” vor depune o sesizare la Curtea Constituționale în care vor cere judecătorilor să interpreteze prevederile Constituției legate de politica externă a Republicii Moldova și instituțiile implicate în această direcție, scrie cotidianul.md.

Parlamentarii se declară indignați de faptul că președintele Igor Dodon își atribuie competențe suplimentare și merge în deplasări peste hotare, în contextul în care nu Președinția, ci Parlamentul stabilește direcția politicii externe a țării.

„La ora actuală avem un președinte care își asumă unele competențe și o activitate pe dimensiunea politicii externe. Este Guvernul, prim-ministrul, ministrul de Externe și este Parlamentul. Potrivit Constituției, Parlamentul este acea instituție care stabilește direcția politicii externe. Parlamentul, în ultimii zece ani, a stabilit direcția prioritară – integrarea europeană. Există Guvernul, care potrivit Constituției, execută această direcție. Și există președintele țării cu competențe de reprezentare a statului. La ora actuală există foarte multe discuții cu privire la cine să reprezinte Republica Moldova. Să meargă prim-ministrul la ONU sau președintele. Să meargă președintele la Consiliul Europei sau UE, la întrevederile de la Conferința de securitate de la sau prim-ministrul, ministrul sau președintele Parlamentului”, a argumentat Andrian Candu.

Conform acestuia, la moment există o neînțelegere a competențelor acestor instituții, mai ales că Republica Moldova este republică parlamentară.

„Noi înțelegem dorința președintelui Republicii Moldova de a merge peste hotare, de a face fotografii cu liderii mondiali. Dar care este efectul? Se cheltuie foarte mulți bani pentru aceste deplasări. Dar ce are cetățeanul Republicii Moldova din aceste deplasări?”, întreabă deputatul.

„Direcția o stabilește Parlamentul dar pot oare celelalte instituții, cum este Președinția, să vorbească despre o politică externă echilibrată și spre Est și spre Vest, când Parlamentul a stabilit clar care este direcția și anume integrarea europeană, drept prioritară pentru Republica Moldova”, a mai declarat Andrian Candu.

Sesizarea grupului va fi depusă astăzi la Curtea Constituțională.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Pe fundalul huiduielilor, Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului | VIDEO

Cu huiduieli și replici scandaloase, Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pentru legile ce …