Știrea zilei

Grecia introduce de sâmbătă reguli stricte. Dacă ești prins fără mască, plătești o amendă cât pentru câteva zile de cazare

Turiștii care se află deja în Grecia sau sunt pe cale să ajungă în această țară, trebuie să știe că de astăzi sunt obligatorii măștile în magazine, mai ales în supermarketuri. Iar amenda nu este deloc mică – 150 de euro, scrie cotidianul.md.

Măsura a fost decisă ieri de guvernul de la Atena, care a promis toleranță zero pentru încălcarea restricțiilor.

Autoritățile elene au anunțat de la începutul săptămânii că vor spori presiunile pentru a-i convinge pe greci, dar și pe turiști să păstreze distanța de siguranță, să poarte măști acolo unde este prevăzut acest lucru și să respecte normele de igienă.

Grecia are una dintre cele mai mici rate de infectare cu noul coronavirus, dar guvernul de la Atena nu vrea să riște izbucnirea unor focare de amploare, având în vedere și afluxul de turiști străini.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 28 de cazuri noi. 16 dintre ele sunt, de fapt, turiști testați după sosirea în Grecia.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Iurie Reniță către socialistul Vlad Batrîncea: penitenciarul nr.13 să devină o realitate | VIDEO

Deputatul Platformei DA Iurie Reniță declară că socialiștii au declanșat un adevărat război împotriva sa …