Știrea zilei

Furtunile violente fac prăpăd în Europa | VIDEO

În timp ce canicula încă nu ne dă pace, în alte părți ale Europei ploile torențiale lasă în urmă pagube însemnate. În regiunea Lombardia din nordul Italiei, pământul a luat-o la vale, iar în mai multe zone din Germania și Franța, natura furioasă a făcut prăpăd.

După canicula sufocantă, asupra Franţei s-au abătut ploile. Departamentul Haute-Loire a fost afectat în mod special. Presa franceză a transmis că în şase ore a plouat cât în 50 de zile, astfel că nivelul apei acumulate pe străzi a ajuns şi la un metru. Salvatorii au intervenit în peste 200 de cazuri pentru a pompa apa. Ploile au făcut ravagii şi regiunea Alsacia. Scenariul consecinţelor ploilor este identic ca şi în Loire sau Haute Loire. În Lyon, autorităţile au dispus închiderea parcurilor, ca măsură de precauţie. 10 departamente din Franța s-au aflat până ieri sub cod portocaliu de inundații. Zeci de mașini grav avariate și multe șosele complet acoperite de noroi nu doar în Franța.

Orașul Casargo, din nordul Italiei, este de nerecunoscut în urma alunecărilor de teren provocate de ploile torențiale din ultimele zile. Din fericire, deocamdată nu s-au înregistrat victime. Până când pericolul va trece, aproape două sute de oameni au fost nevoiti să își părăsească locuințele. În ajutorul lor au venit mai multe echipe de intervenție care lucrează la foc continuu, în speranta că vor reuși să curețe cât mai repede drumurile. Și vestul Germaniei a fost maturat de furtuni violente. Totul a culminat cu o tornadă pe o autostradă de lângă Stuttgart. Vântul puternic a răsturnat un camion si a scos din rădăcini mai multi copaci. Unul a căzut peste o mașină aflată în trafic.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Din cauza holerei, plajele populare din Sevastopol au fost închise | VIDEO

Holera din golful Sevastopol a fost descoperită încă în luna iunie, dar a fost recunoscută …