Știrea zilei

Furia apelor lovește crunt: Mii de oameni din Ucraina şi România şi-au pierdut în câteva ore practic tot ce au agonisit de o viaţă | VIDEO

Furia apelor lovește crunt în vecinii Republicii Moldova. Mii de oameni din Ucraina şi România şi-au pierdut în câteva ore practic tot ce au agonisit de o viaţă. În vestul Ucrainei, are loc cea mai puternică inundație din ultimii 20 de ani. Iar șapte județe din România sunt în continuare sub Cod Portocaliu de ploi putrernice.

Aproape 300 de localități acoperite de ape, peste 60 de poduri distruse și sute de oameni evacuați. Așa arată realitatea cu care se confruntă vestul Ucrainei. Puhoaiele de apă formate în câteva zile de ploi, care au căzut necontenit, s-au transformat în râuri și distrug tot ce le apare în cale. Urmare a ieșirii râului Pruteț din malurile sale, afluent al Prutului, mai multe case au fost inundate sau luate de ape și deplasate în alte locații. Drumul H-09 Mukachevo – Rogatin a fost grav avariat, iar un pod rutier a fost complet distrus. Totodată, una dintre cele mai populare stațiuni montane din regiune, Bukovel, a fost practic distrusă și necesită investiții masive pentru reabilitarea infrastructurii rutiere și cea recreațională.

Potrivit informaţiilor din presă, atât în Ucraina, cât şi în România, sute de persoane au fost evacuate, deşi s-au înregistrat şi unele decese, iar alţi câţiva oameni au fost daţi dispăruţi. Cel puţin 150 de km de drumuri, poduri, treceri la nivel cu căi ferate şi alte obiecte de intrastructură pur şi simplu au fost măturate, iar pe alocuri acumulările de apă provoacă şi alunecări de teren.

Prutul a inundat un drum național în România, pe raza localității Rădăuți Prut. Râul a depășit cu doi metri cota de pericol. Hidrologii români au emis o avertizare Cod Roșu până vineri la miezul nopții. Pe lângă ploile puternice, sinistrații și experții dau vina pe defrișările incontrolabile, starea precară a barajelor și construcțiile din zonele inundate.

  •  
  •  
  • 2
  •  

Citește și

Tauber a mers la Valea Morilor din Chișinău pentru a arăta cât de porcește se comportă Dodon cu orheienii

Deputata Partidului “ȘOR”, Marina Tauber a mers astăzi în parcul Valea Morilor din Chișinău pentru …