Știrea zilei

Federația Rusă anulează obligativitatea de autoizolare pentru 14 zile la intrarea în țară

Autoritățile Federației Ruse au decis să anuleze izolarea obligatorie de 14 zile pentru cei care intră în țară. Necesitatea carantinei va fi ridicată începând cu 15 iulie, dar, totuși, persoanele care intră pe teritoriul Rusiei trebuie să prezinte un certificat care să confirme rezultatul negativ la testul COVID-19, iar în lipsa unui asemenea certificat, testul va putea fi făcut pe teritoriul țării, scrie RBC.

Pentru aceasta, toți cetățenii străini care intră în Federația Rusă trebuie să dețină un certificat în limba rusă sau engleză ce confirmă testul negativ la COVID-19. Testarea trebuie făcută nu mai devreme de trei zile până la venirea în Federația Rusă și să confirme prezența anticorpilor imunoglobulinei G (dacă există), transmite diez.md.

Dacă vizitatorul nu are un astfel de document, i se va cere să facă testul pe teritoriul Federației Ruse, care durează trei zile. Procedura de testare va fi achitată din contul propriu. Autoritățile nu specifică unde trebuie să se afle persoana până obține rezultatul testului.

Reguli similare vor fi aplicate și cetățenilor ruși care intenționează să se întoarcă în țară. Dacă rezultatele testelor de coronavirus vor fi pozitive, persoanele vizate vor trebui să se autoizoleze la domiciliu pentru tratament.

La momentul actual, Federația Rusă se află în clasamentul țărilor cu cele mai multe cazuri de COVID-19 înregistrate – aproximativ 740 000 de cazuri –, numărul deceselor ajungând la 11 614.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Ambasada României în Moldova vine cu precizări pentru cetățeni în contextul alegerilor parlamentare din România

În România, în această toamnă sunt planificate alegeri pentru Camera Deputaților și Senatul Parlamentului României. …