Știrea zilei

Expert: Inițiativa de modificare a Legii Supreme, propusă de Igor Dodon, este populistă și cu tentă strict electorală, pentru care președintele trebuie taxat | VIDEO

Inițiativa de modificare a Legii Supreme, propusă de Igor Dodon, este populistă și cu tentă strict electorală, pentru care președintele trebuie taxat. Opinia aparține expertului în drept constituțional Teo Cârnaț și a fost exprimată în contextul în care ieri, chiar de ziua Constituției, șeful statului a semnat decretul pentru crearea unei comisii care se va ocupa de reforma constituțională. Iar deputatul Partidului „ȘOR”, denis Ulanov trage un semnal de alarmă și spune că modificările propuse de șeful statului vor lovi puternic în democrația și așa șubredă din Moldova, iar principalul scop al său ar fi ajustarea Constituției intereselor sale personale.

Expertul în drept constituțional Teo Cârnaț susține că modificarea Legii Supreme trebuie să se facă printr-un consens larg în societate, însă Igor Dodon reprezintă inversul acestei noțiuni.

TEO CÂRNAȚ, expert în drept constituțional: „Pentru astfel de acțiuni populiste, președintele trebuie să fie taxat,
pentru că nu poți lansa idei de reformă constituțională într-un an electoral, pentru că această reformă trebuie să aibă loc în consens”.

Și de liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, consideră că inițiativă este populistă și electorală.

DORIN CHIRTOACĂ, liderul Partidului Liberal: „Este păcat că în sec. XXI trebuie să ajungem la prezidențiale pentru a scăpa pe cineva pentru faptele sale, pentru pungile cu bani, pentru privatizări, pentru ce-a făcut chiar zilele trecute cu veteranii de la războiul de pe Nistru, pentru faptul că a încălcat Constituția, numindu-l pe Krasnoselski președinte. Dacă Krasnoselski e președinte, atunci Dodon cine e, separatist?”

Iar deputatul Partidului Politic „ȘOR” Denis Ulanov afirmă că în spatele intenției lui Igor Dodon se ascund interese personale.

DENIS ULANOV, deputat Partidul Politic „ȘOR”: „Principalul scop al lui Dodon este să profite de situație, pentru a ajusta Constituția intereselor sale, pentru a dirija cu situația din țară, uitând despre separarea puterilor în stat. În comunicarea sa cu oamenii pe online, bate cu pumnul în masă și spune că Moldova trebuie să fie țară prezidențială și aduce exemplu că, dacă a spus președintele, atunci așa trebuie să fie. După mine, acesta este un semnal direct către dictatură”.

Mai mult decât atât, constituționalistul Teo Cârnaț accentuează că președintele nu are dreptul la inițiativă de modificare a Constituției.

TEO CÂRNAȚ, expert în drept constituțional: „În Constituție scrie negru pe alb cine are dreptul la inițiativă
constituțională. Aici este poporul, Parlamentul și Guvernul. Printre cei trei subiecți nu se regăsește președintele”.

Iar deputații din opoziție sunt de părere că orice tentativă de modificare a Legii Supreme trebuie tratată cu maximă atenție.

DENIS ULANOV, deputat, Partidul Politic „ȘOR”: „Orice amestec în Constituție înseamnă amestec în viața politică,
economică și cea personală a fiecărui cetățean, de aceea trebuie să fim foarte atenți”.

DORIN CHIRTOACĂ: „Este ilegal și neconstituțional ce propune Dodon”.

Contactat pentru o reacție, purtătorul de cuvânt al Președinției, Carmena Sterpu, ne-a spus că unii ar susține inițiativa lui Dodon.

CARMENA STERPU, purtătorul de cuvânt al Președintelui: „Există foarte multe opinii pro și contra modificării Constituției. Cele mai argumentate, profesioniste și solide opinii vor fi examinate, nu însă și comentariile preelectorale ale unor politicieni locali sau fugari, care au doar scopul ațâțării spiritelor”.

Igor Dodon a anunțat că a propus modificarea Constituției pentru evitarea blocajelor constituționale în relațiile Președinte-Guvern-Parlament, interzicerea traseismul politic, necesitatea concretizării atribuțiilor si statutului Curții Constituționale și aConsiliului Superior al Magistraturii, dar și soluționarea problemele de securitate națională provocate de funcționari cu dublă cetățenie.

Recent, despre intenția șefului statului de a modifica Legea Supremă a semnalat deputatul PAS Igor Munteanu, când ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguța, a declarat presei ruse că autoritățile de la Chișinău studiază experiența Federației Ruse în eventualitatea modificării Constituției. Pentru modificarea Constituției sunt necesare voturile a 67 de deputați.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Laboratoarele medicale private din capitală au fost luate cu asalt de moldoveni pentru a se testa la COVID-19 | VIDEO

Laboratoarele medicale private din capitală au fost luate cu asalt de moldoveni. În fiecare zi, …