Știrea zilei

Examinarea cererii privind concesionarea Aeroportului Chișinău, amânată | VIDEO

Examinarea cererii depuse în judecată de către Guvern, privind anularea contractului de concesionare a Aeroportului Chișinău, se amână. Instanța invocă mai multe neajunsuri în cererea formulată de către Agenția Proprietății Publice. Responsabili de la Agenție nu au răspuns la telefon pentru comentarii, iar cei de la Ministerul Economiei, care sunt parte a acestui proces, ne-au declarat că vor veni cu o reacție mai târziu.

Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a constatat că, cererea Agenției Proprietății Publice care solicită anularea contractului de concesionare a Aeroportului Chișinău conține o serie de lacune. Potrivit deciziei judecătorești, pe lângă erorile tehnice pe care le-a admis, Agenția nu a prezentat toate probele și reclamațiile pe care le are, nu a anexat dovada că ar fi încercat să soluționeze litigiul pe cale amiabilă, nu a indicat ce drept i-a fost lezat și nu a prezentat contractul de consecionare. În aceste condiții, instanța a oferit Agenției Proprietății Publice 20 de zile pentru a înlătura neajunsurile, iar dacă acest lucru nu se va face atunci, contestația va fi declarată inadmisibilă, se arată în încheierea judecătorului.

Amintim că, premierul Ion Chicu a cerut rezilierea contractului cu „Avia Invest”, compania care a concesionat Aeroportul Chișinău. Scandalul în jurul Aerogării a izbucnit odată cu instalarea Guvernului Sandu. Vara trecută, Maia Sandu a anunțat că statul inițiază procedura prin care Aeroportul Chișinău să revină din nou proprietate publică, asta deși, el oricum aparține statului doar că, pentru 49 de ani este gestionat de compania Avia Invest. Pe atunci, acționarul majoritar al Avia Invest era deputatul Ilan Șor. Încă pe timpul Guvernului Sandu, Agenția Proprietății Publice a acționat în judecată compania Avia Invest, solicitând rezilierea contractului de concesionare.

Tot în valra lui 2019, compania a fost cumpărată de către dinastia cunoscutului miliardar britanic Nathaniel Rothschild, care, însă a vândut-o recent, omului de afaceri rus Andrei Goncearenko. Asta după ce, șeful statului a declarat în repetate rânduri că în Rusia există persoane interesate de gestionarea Aeroportului Chișinău. Aerogara a fost concesionată în 2013. De atunci, compania Avia Invest a investit acolo peste 88 de milioane de euro. Noul proprietar, Andrei Goncearenko, a anunțat că va investi 200 de milioane de euro în modernizarea aeroportului, va fi construit un nou terminal, o nouă pistă și vor fi deschise mii de locuri de muncă.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Un moldovean confecţionează măşti pentru Carnavalul de la Veneţia

Victor Vădăvoi, din satul Duşmani, raionul Glodeni a devenit cunoscut pentru pasiunea sa de a …