Știrea zilei

După mai bine de o lună, CSM reușește să se întrunească în ședință deliberativă

După mai bine de o lună în care nu s-a putut întruni din lipsă de cvorum, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a reușit astăzi să se întrunească în ședință deliberativă. Pentru prima dată de la preluarea mandatului de ministru al Justiției, la ședință participă și Fadei Nagacevschi, scrie cotidianul.md.

Pe ordinea de zi a ședinței CSM de astăzi au fost incluse 37 de subiecte, printre care se regăsește și sesizarea fostului procuror general interimar, Dumitru Robu, referitor la eliberarea acordului la reținere, aducere silită, percheziție și arestare a judecătorului Oleg Sternioală.

Magistrații examinată cu ușile închise sesizarea fostului procuror general interimar.

De menționat că, timp de o lună activitatea CSM a fost blocată din lipsă de cvorum. La ședințe nu participa nici noul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, pe motiv că nu dispune de timp.

Săptămâna trecută Parlamentul a aprobat modificări la Legea cu privire la CSM. Astfel, Consiliul va fi suplinit cu doi membri din rândul profesorilor de drept titulari, ce urmează a fi aleși de către ministerul Justiției prin concurs public, și un membru din rândul judecătorilor.

De asemenea, este prevăzută o nouă modalitate de selectare a membrilor CSM de către Adunarea Generală a Judecătorilor din rândul judecătorilor. Astfel, 4 membri urmează a fi selectați din rândul judecătorilor care activează la nivelul de prima instanță, 2 membri – din rândul judecătorilor care activează la nivelul instanței de apel și 1 membru – din rândul judecătorilor Curții Supreme de Justiție.

Proiectul mai prevede că în calitate de președinte al CSM urmează a fi ales unul dintre membrii săi din rândul membrilor judecători ai Consiliului. Totodată, în cazul în care survine interimatul funcției de președinte al CSM, interimatul funcției va fi asigurat de către decanul de vârstă din rândul membrilor judecători.

O altă modificare reglementează condițiile pe care candidatul trebuie să le întrunească pentru a putea fi ales ca membru al CSM din rândul judecătorilor. Magistrații trebuie să aibă o vechime în funcția de judecător de cel puțin 3 ani, la ultima evaluare trebuie să fi obținut calificativul ”foarte bine” și să nu fi fost sancționat disciplinar în ultimii 3 ani. De asemenea, candidații urmează să prezinte pe lângă CV și scrisoarea de motivare, proiectul privind principalele obiective pe care le va urmări în cazul alegerii în calitate de membru al CSM.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Moldoveni, plasați în carantină după ce o femeie chineză, suspectă de coronavirus, a fost dată jos din trenul Kiev-Moscova

O femeie chineză de 41 de ani a fost scoasă dintr-un tren în stația Suzemka …