Știrea zilei

”Dragostea și porumbeii” în Orhei | VIDEO

Locul acțiunii – orașul Orhei, în rolul principal – Mihail Paciu. Filmul ”Dragostea și porumbeii” l-au făcut să aibă acasă o adevărată împărăție a zburătoarelor. Pe lângă hulubi, în curtea sa convețuiesc fazani, rațe și chiar un păun.

Intrați și savurați. Curtea lui Mihail Paciu te înaripează: zburătoare de toate culorile îți fură privirile. Cei mai mulți sunt porumbeii, peste 15 specii, atât locale cât și de peste hotare. La colecție se adaugă 50 de porumbei poștași.

Iar pentru această rasă de hulubi, Mihail trebuie să o facă pe frizerul. Din cauza penelor care le acoperă ochii, păsările nu văd nimic, așa că acestea trebuie retezate.

” În afară de hulubi eu mai am și fazani aurii, fazani de pădure și rațe de pădure. Mai cresc găini crețe, găinușe pitice, găini cu moț alb, găini de puf.” a spus MIHAIL PACIU, crescător de porumbei.

Dragostea pentru porumbei a început acum 65 de ani, în copilărie, când părinții i-au dăruit lui Mihail o pereche de hulubi, iar de atunci atașamentul său pentru păsări a crescut. Iată încă un exemplar interesant – rața de pădure. Acestea își fac cuibul în scorburi.

”Eu le și cânt…” a spus MIHAIL PACIU, crescător de porumbei.

Vecinii rațelor sunt fazanii.

”Acesta este un fazan decorativ sau fazanul auriu. E foarte frumos. Deja s-a deprins la noi în Moldova. Vedeți ? Vrea să ne spună ceva..”a spus MIHAIL PACIU, crescător de porumbei.

Mihail își expune prietenii înaripați la diverse expoziții de specialitate.

”Eu particip la toate expozițiile. Și în Ucraina și în Rusia, și în România. Expoziția de la noi de la Orhei – eu am organizat-o. Așa expoziție frumoasă ca la Orhei nu veți vedea în alte raioane. ” a spus MIHAIL PACIU, crescător de porumbei.

Cea mai aproape de suflet pentru Mihail este expoziția pe care o organizează anual în Orhei, cu ocazia hramului localității. Să-i admire colecția de zburătoare vin oaspeți din toată țara, dar și de peste hotare.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Ministra Sănătății: 62 de persoane sunt în stare gravă, iar alte 2 au fost vindecate

62 de persoane, internate la instituțiile strategice din Chișinău, sunt în stare gravă. Totodată, alte …