26 februarie 2020, miercuri
Știrea zilei

La umbra copacilor solari: Doi arbori care generează energie electrică fotovoltaică se instalează la Chișinău. Ce beneficii vor aduce | VIDEO

Doi arbori solari care generează energie electrică fotovoltaică se instalează la Chișinău. Oamenii își vor putea încărca gratis telefoanele mobile, vor avea acces la Internet și se vor putea recrea la tulpina acestor copaci. Chiar dacă instalarea lor a început mai devreme, finalizarea lucrărilor este preconizată pentru timpul apropiat.

Arborii sunt instalați pe bulevardele Grigore Vieru și Mircea cel Bătrân. Locațiile au fost propuse de chișinăuieni, în urma câtorva etape de selecție. Arborii solari vor fi supravegheați video non-stop. Inițiativa aparține Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și este realizată în parteneriat cu Primăria Chișinău.

NICOLAE BALAUR pretor sector Râșcani: „Este un arbore solar care este foarte prietenos mediului, nu dăunează, din contra, aduce unele beneficii pentru locuitori, cum ar fi încărcarea mobilului, bicicletelor electrice. Este o tendință de modernizare a orașului.”

ALEXANDRU ROTARU manager de proiect PNUD Moldova: „Acești arbori solari sunt complet independenți ei produc energie electrică captând energia solară, o stochează în bateriile care se află în trunchiul copacului.”

Cetățenii vor dispune de Wi-Fi gratuit, 6 terminale USB pentru încărcarea telefoanelor mobile, 6 prize pentru încărcarea calculatoarelor și a bicicletelor.

„Eu consider că acest copac e benefic pentru oameni, se întâmplă situații când ai rămas fără baterie la telefon, te-ai apropiat de acest copac și l-ai încărcat. Așa cum oamenii iau energie de la copac așa si telefonul se va încărca de la el.”„Aduce folos că aici poți să-ți încarci telefonul, laptopul și noaptea încă va lumina.”

Instalarea arborilor solari este finanțată de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în cadrul unui proiect regional ce cuprinde capitalele Serbiei, Tadjikistanului, Georgiei și Republicii Moldova. Seara, aceștia vor ilumina decorativ împrejurimile, datorită energiei acumulate ziua de la soare.

  •  
  •  
  •  
  •  

Citește și

Am putea primi coronavirus prin colete? Cei care aduc și primesc pachete din Italia nu respectă nicio măsură de protecţie | VIDEO

Moldovenii nu se tem de coronavirusul din colete. În pofida faptului că mai multe orașe …